Top 10 cele mai bune fructe pentru sănătate și siluetă. Beneficii nebănuite

Primul lucru pe care trebuie să-l vizezi când mănânci este să-i asiguri organismului tău aportul de nutrienți de care are nevoie. Asta pentru că dezechilibrele sunt cauza mai tuturor problemelor de sănătate și a variațiilor de greutate. Apetitul exagerat sau poftele pentru anumite gusturi sunt cauzate tot de carențe din organism. Am vorbit despre asta pe larg AICI.

Iar fructele și legumele sunt principalele surse de vitamine și minerale. Unele dintre ele au atât de multe beneficii pentru sănătate încât sunt incluse în rândul plantelor medicinale.

sursa: www.pinterest.com

sursa: www.pinterest.com

Iată top 10 cele mai hrănitoare fructe:

1. Ananas

La ananas mă refeream când vorbeam de fructe care sunt incluse în rândul plantelor medicinale. Favorizează digestia, ajută la arderea grăsimilor și reglarea colesterolului și zahărului din sânge, este revigorant, bun antidepresiv, combate celulita și conține multe elemente antioxidante care combat îmbătrânirea. Un articol dedicat acestui fruct găsiți AICI.

2. Avocado

Vă spuneam în postarea dedicată acestui fruct, pe care o puteți citi AICI, că este singurul fruct pe care îl puteți mânca liniștiți că nu a fost afectat de pesticide deoarece are coaja atât de groasă încât, chiar dacă a fost tratat cu diverse substanțe, aceasta îl protejează și nu ajunge nicio substanță la miez. Este cea mai bună sursă de grăsimi sănătoase, reglează nivelul trigliceridelor, reduce riscul de boli cardio-vasculare, conține 20 de vitamine și minerale și ajută la fixarea nutrienților, te ajută să slăbești și combate procesele de oxidare, cele responsabile cu îmbătrânirea.

3. Fructele de pădure

Bogate în fibre și antioxidanți, îmbunătățesc digestia, reduc stratul adipos, deci nu doar că nu îngrașă dar te ajută să slăbești și să lupți cu celulita, combat procesele inflamatorii și de oxidare din organism, deci încetinesc îmbătrânirea, plus că sunt foarte hrănitoare fiindcă au conținut ridicat de vitamine și minerale.

4. Bananele

Sunt, poate, cea mai importantă sursă de potasiu care ajută la reglarea tensiunii și la sănătatea întregului sistem cardio-vascular. Sunt bune antidepresive și încetinesc procesele de îmbătrânire, au mult calciu esențial pentru sănătatea oaselor iar, pe deasupra, sunt foarte sățioase și reglează digestia deci, mâncate cum trebuie, ajută în cura de slăbire. Bananele sunt atât de bune încât le-am dedicat un articol, pe care îl găsiți AICI.

5. Mango

Profesorul Gheorghe Mencinicopschi spune că toate alimentele de origine exotică sunt adevărate minuni pentru organism dovadă că în țările respective este cea mai mică incidență a bolilor cardio-vasculare care, la nivel mondial, reprezintă principala cauză de deces. Despre mango se pot spune multe dar spațiul nu-mi permite acum să mă lungesc. Așa că, pe scurt: este un fruct bogat în antioxidanți despre care v-am spus de nenumărate ori că sunt substanțele care combat îmbătrânirea, numeroase minerale și vitamine, sursă de fibre despre care ați mai auzit că îmbunătățesc digestia și, în mod special, mango conține zeaxantină și luteină, doi antioxidanți care îmbunătățesc vederea și reduc riscul de orbire.

6. Portocalele

Sunt foarte bune pentru sistemul imunitar, încetinesc procesul de îmbătrânire și fac pielea mai frumoasă, asta ca să dau doar câteva exemple de beneficii. Le-am enumerat și explicat pe toate, pe larg, AICI.

7. Strugurii

Conțin un antioxidant puternic numit resveratrol care protejează sistemul cardio-vascular, reduce riscul bolilor acestuia și reglează tensiunea.

8. Merele

Merele sunt bogate în flavonoidă, antioxidant care reglează nivelul de zahăr din sânge și reduce riscul de diabet.

9. Kiwi

V-am spus mai sus că fructele exotice sunt adevărate minuni ale naturii. Kiwi, în special, ajută la sănătatea dinților, oaselor și cartilajelor.

10. Papaya

Acest fruct reprezintă un adevărat medicament pentru sistemul digestiv și toate bolile acestuia datorită unei enzime digestive numită papaină pe care acest fruct o conține din plin.

La final trebuie să vă reamintesc regulile de bază ale consumului de fructe. Conțin multă fructoză deci trebuie mâncate cu măsură și în prima parte a zilei. De preferat este ca acestea să constituie o masă distinctă, luată la distanță de 2 ore de oricare alta. Așadar, fie vor înlocui micul dejun fie le mâncați ca gustare, prima din zi, cea de după micul dejun.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *