Cel mai tare fruct – proprietăți curative și de slăbit dovedite

V-am spus de multe ori că fructele și legumele nu trebuie să lipsească din alimentația unei persoane care vrea să fie sănătoasă. Cu fructele, însă, v-am spus, de asemenea, că trebuie să aveți grijă mai ales dacă vreți să slăbiți din cauza conținutului de fructoză.

Bananele, însă, sunt adevărate minuni pentru sănătate dar și pentru siluetă. Iar, în cazul în care faceți mișcare, reprezintă gustarea perfectă după dar mai ales înainte de antrenament.  Și nu le laud doar pentru că sunt fructele mele favorite. 🙂 Cred, fără să exagerez, că am mâncat, până acum, camioane de banane. Așadar…

img_3452

10 beneficii ale bananelor

1. Reglează nivelul glicemiei

Și asta le face foarte bune în cura de slăbire fiindcă vă ajută să nu mai poftiți după dulce. Dacă reușiți să reduceți cantitatea de dulciuri pe care o mâncați, deja jumătate de problemă este rezolvată cu dieta. 🙂

Plus că asta le face foarte bune și pentru diabetici.

2. Îmbunătățesc digestia și protejează stomacul

Pe de o parte, fiindcă sunt o importantă sursă de fibre care reglează funcționarea colonului, previn balonarea, constipația și reglează microflora intestinală, deci ajută în tratarea diareei. Practic, au efecte benefice asupra întregului sistem digestiv.

3. Sunt foarte sățioase

Ceea ce, iar, ajută mult în cura de slăbire fiindcă te fac să mănânci mai puțin, din moment ce induc o senzație de sațietate de durată.

4. Multiple beneficii asupra sistemului cardiovascular

Și asta datorită conținutului mare de potasiu. Medicii vorbesc despre faptul că au un rol important în menținerea presiunii sangvine și a activității cardiace în parametrii optimi și despre proprietăți anti-hipertensive și anti-aterosclerotice. Cu alte cuvinte, reduc tensiunea prea mare şi ajută la menţinerea elasticităţii vaselor de sânge.

În plus, bananele conţin steroli care reduc absorbţia de lipide nesănătoase ceea ce influenţează în bine nivelul colesterolului.

5. Bune antidepresive

Datorită conţinutului de tripofan, aminoacidul responsabil de nivelul de serotonină din organism, adică acel “hormon al fericirii” despre care sunt sigură că aţi mai auzit.

6. Încetinesc procesul de îmbătrânire

Fiindcă sunt foarte bogate în antioxidanţi, îmbătrânirea fiind rezultatul proceselor de oxidare din organism. Şi, ca o consecinţă firească, pielea va fi mai elastică şi mai luminoasă.

7. Contracarează efectele nocive ale consumului excesiv de sare

Plus că reprezintă soluţia atunci când simţiţi poftă acută şi repetată pentru alimente sărate. Aşa cum am mai explicat în articolul pe care îl găsiţi AICI, fiecare poftă indică, de fapt, o carenţă în organism. Iar soluţia este să-i daţi nutrientul de care are nevoie, nu ce aveţi senzaţia că vă cere organismul.

8. Întăresc sistemul osos

Pentru că au şi o cantitate importantă de calciu.

9. Ajută în cazul mahmurelii, a crampelor musculare, a febrei musculare şi a greţuriloe de gravidă
10. Importantă sursă de energie

Ceea ce le face ideale ca mâncare înainte de antrenament sau de o activitate intensă.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați.

One thought on “Cel mai tare fruct – proprietăți curative și de slăbit dovedite

Comments are closed.