Vorbesc acum despre obiceiuri zilnice, specifice vieții nebune pe care o ducem cu toții, obiceiuri care te îngrașă sau, dacă ai norocul să ai un metabolism foarte bun, atunci se vor resimți sub forma celulitei și a aspectului de “lăsat”. Ca să nu mai vorbim despre daunele pe care le fac în organism.
Așadar, cel mai simplu lucru pe care poți să-l faci pentru a-ți îmbunătăți aspectul fizic și să-ți menții frumusețea mai mult timp este să-ți modifici puțin rutina. Și nu vorbesc aici despre schimbări majore. Trebuie doar puțină organizare, atenție și voință. Iată cele 8 obiceiuri proaste despre care spun că nu-s chiar imposibil de schimbat.
1. Mâncatul dezorganizat
Trebuie să mănânci 3 mese principale și 2 gustări. Una dintre mese, de preferat din timpul zilei, o poți înlocui cu o masă de fructe. Asta te va ajuta, în primul rând, să nu te mai îndopi seara. Iar organismul, nefiind ocupat cu digestia, va arde calorii și în timpul somnului.
Dacă îți dorești să faci această schimbare în viața ta, citește și articolul de AICI despre principiile unei vieți sănătoase. Te va ajuta cu ABC-ul. Plus că, în meniu la categoria “Nutriție”, găsești tot ce-ți trebuie, de la liste de alimente, reguli de combinare, sursele sănătoase pentru toate tipurile de elemente de care are nevoie organismul tău.
2. Săritul peste mese
În special peste micul dejun, te va face, pe parcursul zilei și în special seara și noaptea, să mănânci mai mult decât ai nevoie pentru că-ți va provoca dezechilibre în organism. Aceste dezechilibre se vor manifesta prin pofte pe care nu vei ști să le interpretezi cum trebuie, așa că vei mări cantitatea de alimente care se va transforma în depuneri inestetice de grăsime, adâncind, în același timp, dezechilibrele respective.
Iată AICI un articol despre poftele alimentare și ce carență indică fiecare.
3. Dietă haotică
Bazată foarte mult pe alimente procesate, adică pline de conservanți, coloranți și alte prostii care se trasformă în colesterol și depuneri urâte de grăsime, adică celulită, în cel mai bun caz, asta dacă nu ajungi supraponderal.
De asemenea, cei mai mulți oameni mănâncă exact acele alimente care sunt surse de grăsimi proaste și cu încărcătură glicemică mare, care duc la același lucru. O dietă trebuie să fie echilibrată și COMPLETĂ, adică să-ți aducă tot ce are nevoie organismul: grăsimi, glucide, proteine, vitamine și minerale. Doar așa vei fi sănătos. Iar un corp sănătos este și frumos. Cele două merg mână-n mână.
O listă cu sursele sănătoase de carbohidrați, grăsimi și proteine, pe categorii, găsiți AICI.
4. Aport caloric mare din băuturi
Cei mai mulți oameni nu iau în calcul băuturile chiar dacă sunt atenți la numărul de calorii. Băuturile, în afară de apă sau ceaiuri neîndulcite, conțin foarte multe calorii. Ca să nu mai vorbim despre sucurile din comerț sau despre cele carbogazoase. Sucurile de fructe, smoothie-urile, alcoolul, toate trebuie socotite drept alimente. Atunci când ele sunt făcute în casă, sau de calitate în cazul alcoolului, nu-ți fac rău la siluetă. Ba dimpotriva. Doar că măsura este foarte importantă.
Totul despre cum și în ce cantități se bea fiecare băutură am scris AICI.
5. Eliminarea completă a grăsimilor
Este una dintre cele mai mari greșeli pe care le fac cei care vor să slăbească.O dietă lipsită de grăsimi este nesănătoasă pentru organism, duce la dezechilibre, scăderea capacității de concentrare și va determina organismul să transforme alte elemente în grăsimi să să le depoziteze. Corpul uman este o adevărată minune și are o capacitate fantastică de autoapărare și autoreglare.
Un articol detaliat despre importanța grăsimilor, cantitățile necesare organismului și sursele sănătoase puteți găsi AICI.
6. Hidratare insuficientă
Am mai spus de nenumărate ori: apa este elementul de bază de care are nevoie organismul pentru a funcționa corect, asta pentru că fiecare celulă are nevoie de ea. Pe lângă dezechilibrele care vin odată cu deshidratarea, aceasta se manifestă, foarte des, sub forma senzației de foame. Așa că, pe lângă celulită, vei și mânca mai mult.
7. Lipsa de odihnă
Este, de asemenea, un factor crucial în orice cură de slăbire. Și bineînțeles că afectează și sănătatea. Duce la dezechilibre care aduc organismul în aceeași stare de autoapărare. Plus că accelerează procesul de îmbătrânire.
Un adult trebuie să doarmă 7-8 ore pe noapte, ideal între orele 22 și 6. Desigur că pentru mulți acest program este imposibil. Nu spun să vă dați complet viața peste cap, dar măcar odihniți-vă, la ce oră puteți.
Dacă aveți probleme cu somnul, găsiți AICI 10 alimente care vă vor ajuta.
8. Sedentarismul
L-am lăsat la urmă dar este, după părerea mea, principala cauză a problemelor de sănătate și a unui aspect fizic neplăcut. Eu, personal, vă spun că mai bine aveți o dietă proastă, program haotic de odihnă etc, dar mișcați-vă! Oricum, oricât, oriunde, oricând aveți ocazia. Primul pas, și cel mai simplu, trasformarea treburilor zilnice în moduri de mișcare. Presupune efort minim de modificare a rutinei zilnice. Am vorbit despre asta, cu exemple, AICI.
În plus, găsiți pe acest blog, în meniu la categoria “Programul meu de mișcare”, o sumedenie de exerciții, cu tutoriale foto și video, foarte simplu de făcut acasă, în timp ce vă uitați la TV. Deci nici nu trebuie să ieșiți din sufragerie!! Pentru unele, pe care le găsiți AICI și AICI nici măcar nu trebuie să vă mișcați. :))
Haideți că nu este chiar atât de greu! Un efort minim cu beneficii imense pentru sănătatea și frumusețea voastre.
One thought on “8 obiceiuri frecvente care strică silueta”
Comments are closed.