Alimentul despre care știai că te îngrașă dar care, de fapt, te ajută să slăbești. Dacă îl gătești corect

Într-o lume în care obezitatea a devenit o problemă, este de înțeles că nutriția s-a trasformat aproape într-o obsesie. Și există câteva alimente despre care chiar și cei nepreocupați de subiect știu că îngrașă. Nu în toate cazurile, însă, acest lucru este și adevărat.

sursa connieville.com

sursa connieville.com

“Cartofii îngrașă” este una dintre cele mai răspândite idei legate de nutriție. Cel mai probabil știi asta dar, foarte probabil, nu poți să spui exact unde ai auzit-o sau care este explicația. Cartoful, după părerea mea, este printre cele mai nedreptățite alimente de nebunia dietelor și a mâncatului sănătos. Și asta pentru că, de fapt, este un aliment foarte valoros.

Problema cu el a apărut, după părerea mea, pentru că bucătăria modernă, și nu mă refer doar la cea românească, a împământenit numai obiceiuri nesănătoase în ceea ce-l privește. Explicația am aflat-o de la profesorul Mencinicopschi și anume: cartofii conțin mult amidon care nu este digerat de aceleași enzime și în aceleași condiții de PH ca proteinele de origine animală. Deci, în primul rând, nu trebuie mâncați ca garnitură pentru carne. Vedeți deja care este problema. 🙂 În mentalul colectiv, cartoful este întipărit fix ca garnitură pentru carne. Așadar, aceasta este prima greșeală.

A doua este combinarea cu pâinea. Sau cu alte produse făinoase deci nu-l mâncați nici paste. Singurele combinații corecte pentru cartof sunt cu legume: fierte, gratinate, salate.

A treia greșeală enormă, și asta știu că mulți nu vor să audă, este să-i mănânci prăjiți în ulei. Înțelegeți acum de unde renumele prost al cartofului. :))

Dacă, însă, știi cum să-i mănânci, cartofii nu numai că nu te îngrașă dar chiar te ajută să slăbești! Așadar…

Cum se consumă corect cartofii

Fierți sau copți ÎN COAJĂ, și asta pentru că aproape jumătate din nutrienți se află în aceasta. Iar cei mai indicați sunt cei roșii cu coajă subțire. Cartofi noi adică. Preparați așa, 100 de grame de cartofi conțin cam 80 de calorii. Dacă o prăjești, aceeași cantitate conține până la 400 de calorii! Deci diferență enormă. Așadar, cartofii copți sau fierți nu îngrașă.

Însă, esențial este ca, după ce i-ai fiert/copt, să-i lași să se răcească. Prin procesul de fierbere/coacere și apoi răcire, profesorul Mencinicopschi spune că amidonul se transformă în amidon rezistent care se comportă ca o fibră alimentară. Și, ca orice fibră, stimulează procesul de digestie. Adică intensifică arderile, doctor Menci spune că rata metabolismului bazal crește chiar cu 20-30%!  Deci cartofii te și ajută să slăbești.

În plus, consumați așa cum v-am spus, în coajă, cartofii devin foarte sățioși, chiar inhibă pofta de mâncare.

Atenție, însă, asta nu înseamnă că de mâine mâncați DOAR cartofi. Am mai zis de 1.000 de ori și o repet: nicio dietă monoaliment nu este sănătoasă.

Regulile slăbitului sănătos, din punctul meu de vedere, în acord cu al profesorului Mencinicopschi, le-am detaliat AICI.

4 thoughts on “Alimentul despre care știai că te îngrașă dar care, de fapt, te ajută să slăbești. Dacă îl gătești corect

  1. Se pare ca eu sunt exceptia…aia care contrazice…As manca in fiecare zi friptura la gratar (mangal ?) cu cartofi prajiti, eventual si o salata. Chestia asta s-a si intamplat acum 10 ani cand sotia a fost internata 2,3 luni si eu am ramas singur acasa cu catelul, un lup deosebit de cuminte si dragastos. Amandoi am mancat zile la rand ceea ce ne placea cel mai mult si ma pricepeam sa preper si eu relativ repede la pranz : friptura cu cartofi prajiti. Toata viata am avut 60 Kg la 182 cm. Acum la “asfintit” am ajuns la 65 pentruca ma indoapa nevasta ca pe ala in ajun. Ca sa fiu sincer pana la capat trebuie sa recunosc ca fumam enorm. De 2 ani nu mai comit. Este un factor destul de important. Toti cei ce au renuntat la fumat spun ca s-au ingrasat. De asta articolele tale sunt de folos, cu conditia sa si urmeze sfaturile pe care dai tuturor cu mare darnicie. Succes in continuare.

  2. Inseamna ca aveți arderi bune si ca nu exagerați ca aport de calorii. Asa si eu am mâncat tone de cartofi prăjiți pana la un moment dat si n-am fost grasa niciodata, dar pufoasa pe abdomen, brate etc da. Bineînțeles ca se poate trai si doar cu Fast good, de ex, fara sa te îngrași. Pe principiul sa consumi mai mult decat bagi. E matematica simpla, pana la urma 🙂

Comments are closed.