6 semne că mănânci pe fond de stres sau din plictiseală, când nu-ți este de fapt foame

În majoritatea cazurilor, peste 90% aș zice, sursa îngrășării sau a unui organism dezechilibrat din punct de vedere nutrițional este mâncatul din alte motive decât foamea. Mulți oameni ar mânca mult mai puțin și mai sănătos dacă ar face-o doar atunci când le este foame.

Problema e cu mâncatul pe fond emoțional, din plictiseală, din cauza unor carențe nerezolvate din organism sau atunci când setea e confundată cu foamea. Să le luăm pe rând:

1. Mâncatul pe fond emoțional sau de plictiseală

Există o vorbă care mi-a plăcut mult: “dacă nu ți-e suficient de foame încât să mănânci un măr, atunci nu ți-e cu adevărat foame. Ești doar plictisit(ă)”. Este și cazul mâncatului pe fond de stres sau emoțional. Lista alimentelor sănătoase și a regulilor de nutriție le găsiți AICI. Când ți-e foame, ține-te de ele! Dacă zici: “Bleah! Dar n-am chef să mănânc un măr” înseamnă că poți face orice altceva. Adică să te plimbi, să citești o carte, să faci mișcare.

Iată și o listă a semnelor care vă ajută să deosebiți foamea fizică de cea emoțională.

FOAMEA EMOȚIONALĂ                                                                     FOAMEA FIZICĂ

Foamea apare subit                                                                                foamea apare treptat

Trebuie satisfăcută IMEDIAT                                              nevoia nu e intensă, poți amâna masa

ți-e poftă de anumite alimente                                                                ai mânca orice

mănânci pe fugă, de obicei pe ascuns                          poți savura masa într-o companie plăcută

nu ești satifăcut(ă) nici când ești plin(ă)                            te oprești când te simți plin(ă)

te simți vinovat(ă) după ce ai mâncat                           nu te simți vinovat(ă) fiindcă ai mâncat

2. Poftele alimentare, semne de lipsuri din organism

O poftă de mâncare exagerată sau poftele chinuitoare de dulce, sărat sau gras sunt, de multe ori, semnele unor carențe de nutrienți din organism. Iar să le satisfaci nu va duce decât la agravarea lor. Deci nu asta este soluția, ci să le rezolvi. Despre semnificația fiecărei pofte, lipsurile pe care le-ar putea ascunde și soluțiile pentru fiecare am scris în articolul de AICI.

Dacă ți-ai făcut analize și nu e nimic în neregulă cu tine, atunci ești doar alintat. Nu! Nu trebuie să-ți satisfaci orice poftă! Așa cum un copil se educă, ești “părintele” propriului corp și trebuie să te autoeduci. Desigur că-ți mai poți satisface câte o plăcere dar cred, sincer, că există lucruri în viață mai importante, mai bune de făcut și mai satisfăcătoare decât mâncatul.

3. Setea confundată cu foamea

Deshidratarea se manifestă de multe ori prin senzație de foame. Și e simplu să-ți dai seama dacă este așa. Nu trebuie decât, atunci când ți-e foame, să bei apă și să aștepți. Dacă, după o oră, senzația nu a dispărut, atunci înseamnă că ți-e cu adevărat foame și e cazul să mănânci.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.