10 trucuri simple pentru o siluetă frumoasă fără să ții cură de slăbire

Una dintre cele mai mari probleme este variația de greutate. În special în timpul iernii și al sărbătorilor, mulți se îngrașă. Și poate mai greu decât să slăbești este să nu te îngrași la loc. Nu spun că e ușor să dai jos kilogramele, mai ales când ele sunt în număr considerabil, dar, după atâta chin, cea mai mare groază este ca totul să fie degeaba. Eu știu cum e. Am trecut prin asta deși nu am avut de dat jos zeci de kilograme. Dar tot n-aș vrea să mai arăt ca înainte.

img_3452

Plus că variațiile de greutate nu sunt prea bune pentru sănătate, ca să nu mai vorbim despre efectele asupra pielii care nu sunt deloc estetice.

Așadar iată 10 reguli care te vor ajuta să slăbești, în primă fază, iar apoi să te menții, fără să ții cură de slăbire:

1. Ține-ți sub control nivelul de zahăr din organism

Dacă reușești asta, îți vei menține stabilă și greutatea. Variațiile nivelului de zahăr duc la depozitarea de grăsimi la nivel subcutanat. Un nivel stabil al zahărului din sânge va duce la reducerea semnificativă a nevoii de dulce iar organismul va arde grăsimile eficient.

Pentru asta trebuie să faci câteva schimbări în modul în care mănânci. Mai precis, să înlocuiești glucidele cu cele de bună calitate. Adică acele alimente care eliberează zahărul în organism mai încet. Adică toate produsele din făină albă cu cele integrale, orezul alb cu cel brun, roșu sau negru, să renunți zahărul rafinat și alegi înlocuitorii naturali, pe care îi găsești AICI, să mănânci multe legume și anumite leguminoase, în loc de dulciuri să mănânci fructe, dar să fii atent(ă) la fructele dulci și la sucuri. Desigur că mă refer la sucurile preparate din fructe proaspete, nu la cele îmbuteliate și în niciun caz carbogazoase.

2. Mănâncă proteine la micul dejun

Dimineața, prin micul dejun, îi dai un impuls metabolismului. Proteinele stimulează arderile, reglează nivelul de zahăr din sânge și dau o senzație de sațietate de durată.

3. Mănâncă multe fibre

Pe care le găsești, în special, în legume dar și în alte alimente. Fibrele favorizează tranzitul intestinal deci digestia.

4. Pune-ți ordine în modul de a mânca

Este schimbarea esențială care, de altfel, te și ajută să slăbești sănătos. Un program haotic te va face să mănânci mai mult, alimente de proastă calitate care te vor îngrășa și-ți vor provoca și probleme de sănătate.

Trebuie să ai 3 mese și 2 gustări. Iar micul dejun este ESENȚIAL! Găsești pe acest blog exemple de meniuri pentru fiecare dintre mese iar AICI lista mea de alimente și de reguli de nutriție, explicate pe larg, cu exemple.

5. Mănâncă porții mici și mănâncă încet

Trebuie să mănânci cât să te saturi, nu să te îndopi. Iar dacă mănânci încet vei vedea că te vei sătura cu mai puțină mâncare. Cheia unei siluete de vis sunt porțiile mici și dese, adică după principiul de la punctul anterior.

Dacă până acum ai fost gurmand(ă), a venit timpul să te educi. Cred cu tărie că orice în viața asta se poate educa, atunci când vine vorba de propria persoană. Spune-ți ție însuți (însăți) că doar tu-ți conduci viața și nimeni sau nimic altcineva. Nici măcar stomacul! Nu ești sclavul(a) nimănui!

6. Renunță la desert

Oricum, așa cum este larg răspândită astăzi, la finalul mesei, este o idee cât se poate de proastă. Poți mânca alimente dulci ca gustare, adică la distanță de 2 ore față de masă, cu respectarea celor spuse la punctul 1, desigur.

Poți să-ți mai faci din când în când câte o poftă, dar să fie din când în când, nu un obicei.

7. Impune-ți o nouă viață și respectă-ți decizia

Adică să-ți cureți dieta, după regulile de mai sus eventual, și să faci și mișcare. Pentru mișcare, stabilește-ți un program și respectă-l! Impune-ți să-l împlinești măcar în proporție de 80% pe săptămână. Nu transforma “ziua de trișare” în obicei. E doar chestie de voință. Demonstrează-ți tu ție că o ai!

8. Mănânci prostii, arăți în consecință

De câte ori îți vine să mănânci ceva ce știi că te poate face gras(ă) și gelatinos(oasă), gândește-te dacă merită. Plus că e vorba despre sănătatea ta. Și nu vorbim aici doar despre o viață mai scurtă, ci despre una de calitate. Ce poate fi mai rău decât o bătrânețe în neputință, petrecută pe la ușile doctorilor?

9. 1/3 din alimentele pe care le mănânci să fie crude

Nu doar că legumele și fructele crude măresc aportul de nutrienți dar conțin și puține calorii. În plus, durează mai mult să le mesteci ceea ce stimulează eliberarea hormonului care induce senzația de sațietate.

10. Atenție la grăsimi

În primul rând trebuie să le înlocuiești pe cele proaste cu cele sănătoase. Care sunt acestea afli dacă citești postarea de AICI. Dar chiar și cu cele sănătoase trebuie să fii atent(ă). În postarea respectivă găsești și proporția optimă a grăsimilor în dieta echilibrată.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *