“Toată lumea se pricepe la politică, fotbal și nutriție”. Așa ar trebui, deja, adaptată celebra sintagmă. Nu există site, indiferent de profil, care să nu aibă măcar un articol legat de nutriție, mâncat sănătos sau metode, desigur de cele mai multe ori miraculoase, de a slăbi practic până mâine.
Eu despre fotbal n-am habar, de politică mă obligă meseria să mă ocup, cât despre nutriție, nu sunt specialist dar viața m-a adus în împrejurarea să citesc destul pe temă. Așadar, menționez încă de la început că tot ce găsiți pe acest blog sunt părerile diverșilor specialiști din domeniu pe care logica mea le-a considerat verosimile și, în consecință, foarte important, le-am aplicat pe propria piele.
Revenind la subiect. Tot citind, eu însămi am rămas surprinsă câte lucruri greșite știam despre slăbit, îngrășat etc. Iată 4 dintre ele:
1. Cartofii îngrașă
Cum nu se poate mai fals. Cartoful și-a căpătat așa o reputație proastă din cauza popularității cartofilor prăjiți dar și a obiceiului multor bucătării de a-l băga în combinații nefericite.
Cartoful în sine, fiert sau copt, are doar în jur de 80 de calorii la 100 de grame și e foarte sățios. Deci, de fapt, este chiar foarte bun dacă vrei să slăbești. Iar, dacă după fierbere/coacere îl mai și lăsați să se răcească, amidonul se va transforma în amidon rezistent care se comportă ca o fibră alimentară. Adică va avea același efect de reglare a digestiei.
Cât despre combinații, aici e într-adevăr o problemă. Nu se combină cu proteine și nici alte surse de amidon. Deci nu cu brânză, carne, ouă sau făinoase. Doar cu legume.
2. Carbohidrații îngrașă și organismul nu are nevoie de ei
O afirmație în parte adevărată dar care însă comportă multiple nuanțe. Să le luăm pe rând. E adevărat că îngrașă carbohidrații dar nu toți. Există carbohidrați buni și răi, ca orice altceva în viață. Surse de carbohidrați sunt și legumele, care nu îngrașă. La fel și fructele sau făinoasele integrale. Acestea, pe lângă faptul că sunt sursă de glucoză, făina integrală adică și produsele din ea, care este soluția bună de procurare a glucidelor, nu zahărul, dar, în plus, sunt surse extraordinare de fibre. O digestie bună înseamnă că problema cu silueta e deja în proporție de 80% rezolvată.
E adevărat și că nutriționiștii spun că doar proteinele și grăsimile sunt macronutrieți esențiali, nu și carbohidrații, dar nu sunt de acord că trebuie eliminați din alimentație, ca o concluzie logică. Carbohidrații reprezintă principala sursă preferată de organism pentru energie plus că alimentele care îi conțin aproape invariabil vin și cu fibre, despre care tocmai am vorbit.
Mecanismele de creștere ale organismului sunt în strânsă legătură cu nivelul de insulină așadar menținerea acestuia în parametrii normali este esențială.
3. Cea mai bună metodă să slăbești este să elimini grăsimile
Este o soluție de slăbit dar doar pe termen scurt și o prostie uriașă când vine vorba despre sănătate. Organismul are nevoie de grăsimi, mai ales sistemul nervos, desigur, însă, că, la fel ca-n cazul carbohidraților, și aici vorbim despre grăsimi bune și rele. Iar cele bune, din contra, chiar te ajută să slăbești mai ales în zonele acelea foarte rezistente. Deci, mânând deștept, nu vei ajunge un schelet cu o perniță în jurul buricului și cu fundul fâlfâind lăsat de celulită.
Despre importanța grăsimilor dar și sursele sănătoase puteți citi AICI absolut toate informațiile.
4. Slăbești rapid prin reducerea drastică a aportului caloric
În principiu e logic și corect. Însă metoda va funcționa doar pe termen scurt. După care vor interveni mecanismele de autoapărare ale organismului. Adică își va încetini toate procesele, deci inclusiv pe cele metabolice, iar, când va prinde momentul, va transforma tot ce prinde în strat de grăsime, ca să-și facă depozite. Ca să nu mai vorbim despre dezechilibrele majore care se vor produce și care, pe termen lung, vor duce la probleme grave de sănătate.
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.
Pertinente observaţiile şi totuși încă mai este loc de nuanţare.
Ce înseamnă reducerea drastică a caloriilor?
De la 6-700 de kcal la o masă la 250 este drastică?
Dieta cu restricție calorică este una din bazele controlului greutății corporale proprii dar trebuie făcută judicios şi stiinţific, adică cu înregistrarea scriptică a aportului caloric în organism şi urmărirea necesarului metabolismului. Evident, nu trebuie neglijat aportul micronutrienţilor.
Cu natura bună sau rea a carbohidraţilor cred că este posibil să găsim o metaforă mai bună. De ce? Pentru bunul motiv că nu văd cum să recomand distingerea între aceştia. Mai simplu se explică transformarea chimică a carbohidraţilor in zahăr dacă aceştia sunt simpli sau complecși. Deci să mâncăm carbohidraţi complecși pe care organismul îi transformă lent în zahăr care se consumă metabolic şi nu se depune transformat în grăsime pentru că nu apare în exces la un moment punctual în sistem.
Articolul este bun, deci dar atenţie la nuanţări şi la faptul că nu suntem toţi ca oameni, predispuşi la îngrășat datorită carbohidraţilor sau a grăsimilor. Suntem diferiţi genetic. Unii se îngrașă uşor consumând carbohidraţi iar alţii consumând grăsimi. Doar un teste genetic ne poate lămuri ce predispoziție avem şi ce fel de efort să asociem dietei. Pentru că simpla dietă va da rezultate doar în parte dacă nu consumăm depozitele de grăsime formate excesiv în timp.