5 alimente care nu trebuie să lipsească din dieta zilnică dacă vrei un corp suplu și sănătos

Organismul nostru are nevoie de anumite elemente pentru a funcționa în parametri corespunzători. Dacă îi lipsește ceva prea mult timp, se va produce un dezechilibru. Dezechilibrele, pe termen lung, se transformă în probleme grave de sănătate. E simplu.

Plus că orice carență din organism se va manifesta sub forma de pofte alimentare și așa ajungem să ne îngrășăm. Iar mai grav este că nu ne cunoaștem corpul suficient încât să interpretăm corect mesajele pe care ni le transmite. Cu alte cuvinte, dacă ne e poftă de dulce nu înseamnă că asta îi lipsește organismului. Așa ajungem să ne alimentăm cu ce nu trebuie și în cantități prea mari. Am vorbit pe larg despre poftele alimentare și carențele pe care le indică de fapt AICI.

sursa: pinterest.com

sursa: pinterest.com

Revenind, însă, la subiectul articolului de astăzi, chiar dacă nu reușim să avem o nutriție  ca la carte, profesorul Gheorghe Mencinicopschi spune că e bine ca numite lucruri să nu ne lipsească din dieta zilnică. Pentru un echilibru minim. Iată care sunt acestea:

1. Apa

Nu e de mâncare dar este absolut esențială pentru că, așa cum am mai spus, fiecare celulă a corpului nostru are nevoie de ea pentru a funcționa corect. Multe dintre problemele de sănătate și de nutriție au ca una dintre cauze deshidratarea.

De multe ori, așa cum am mai spus dar nu strică să repet, confundăm setea cu foamea și ajungem să mâncăm mai mult decât ar trebui, deci și să ne îngrășăm. Iar ăsta e doar un exemplu de problemă care apare dacă nu ne hidratăm corespunzător.

Cert este că cel mai simplu lucru pe care-l putem face pentru o sănătatea noastră și pentru o siluetă frumoasă este să bem apă. În jur de 2 litri pe zi, mai mult dacă avem activitate fizică intensă sau când sunt temperaturi ridicate.

Apa se bea cu înghițituri mici și se plimbă bine prin gură pentru a fi amestecată cu saliva, pentru o hidratare eficientă. Altfel doar o bem ca să avem ce elimina. Iarăși un obicei foarte bun este băutul unei căni de 400 de ml de apă dimineața, imediat după trezire.

2. Legumele

Sunt surse extraordinare de vitamine și minerale și chiar de glucoză, care nu doar ne vor menține sănătoși dar ne vor regla și nivelul de zahăr și nu mai poftim după dulce. Plus că nu îngrașă și nu au nicio restricție la combinarea cu alte alimente. Nu greșește nimeni mâncând prea multe legume. Mai ales dacă sunt crude, pentru că prin preparare termică își mai pierd din calitățile nutritive.

3. Carbohidrați de bună calitate

Adică pâine, paste, cereale. Toate din făină integrală, asta e foarte important. Sunt surse de energie rapidă și din ele ar trebui să ne-o luăm, nu din dulciuri sau grăsimi. Zahărul e bine să-l evităm pe cât posibil iar necesarul de glucide să-l procurăm din glucoză sau fructoză, din surse cât mai sănătoase desigur. Există și opinii că se poate trăi fără carbohidrați. Desigur că se poate trăi, în principiu, fără orice, cât timp înlocuim cu altceva. Dar corpul își va cere drepturile și cea mai răspândită poftă și cel mai greu de ținut în frâu este cea de dulce.

4. Sursele de calciu

Iar lactatele sunt cele mai bune. În special produsele fermentate, gen iaurt, care pot fi consumate fără stres, mai ales variantele simple și fără conținut exagerat de grăsimi. Cu laptele e puțin mai complicat, am explicat AICI pe larg de ce dar și cum e cu brânzeturile.

5. Grăsimile bune

Sunt absolut esențiale pentru activitatea cerebrală iar în proporție cam de 20% trebuie să facă parte din alimentație. Pe larg de ce și care sunt sursele de grăsimi bune puteți citi AICI.

Să nu uităm, însă, că proteinele ajută la refacerea și creșterea masei musculare plus că intensifică procesele metabolice, ceea ce ajută mult la o siluetă frumoasă și tonifiată. Plus că o sursă extraordinară de fier e carnea roșie, care e recomandat să fie consumată cam de două ori pe săptămână. Desigur că, de fapt, concluzia este că o dietă completă și echilibrată este ideală, cel puțin asta recomand eu, și bazată pe simplitate.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.

4 thoughts on “5 alimente care nu trebuie să lipsească din dieta zilnică dacă vrei un corp suplu și sănătos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *