Meniul meu pentru o zi. Ce am mâncat ieri

Pentru că primesc foarte des întrebarea: “Da’ tu mănânci ceva?” am zis să vă dau exemplu ce mănânc eu într-o zi. Și voi lua ziua de ieri, pentru că încă îmi mai amintesc ce am mâncat :)) și fiindcă cea de azi încă nu s-a terminat și singur mai mănânc de vreo două ori. :))

1

De la bun început vreau să precizez că nu evit niciun tip de aliment, adică mănânc și grăsimi, și glucide, și proteine. De fapt, mănânc multă carne. Ziua de ieri, de altfel, este o excepție prin faptul că am mâncat carne doar o dată și nu de două ori, cum obișnuiesc. A fost, însă, foarte cald plus că aveam o salată de vinete delicioasă care mi-a schimbat, în ultimul moment, opțiunea pentru prânz. Așadar:

Ce am mâncat ieri

La micul dejun am mâncat ruladă de cașcaval cu urdă, brânză de capră, roșii și pâine neagră.

După vreo două ore am mâncat un castron cu vârf de pepene verde. Apoi încă unul. :)) Anul ăsta nu știu ce am: aș mânca pepene și în somn.

La prânz, adică după alte vreo două ore, cum vă spuneam, am mâncat salată de vinete cu pâine neagră și roșii.

Apoi, după alte vreo 2 ore, am mai băgat un castron cu vârf de pepene roșu. V-am spus că vara asta am ceva cu pepenele.

Seara am mâncat piept de pui la grătar, cu garnitură de dovlecei la grătar și salată de roșii cu ceapă și ardei iute.

Nu vă dau cantitățile fiindcă eu mănânc destul de mult dar fac și o oră de antrenament zilnic.  Plus 15 minute de stretching. Vă spun doar atât: mănânc încet, până mă satur. Mai ales dimineața, mănânc uriaș. Dar apoi niciodată nu sunt lihnită de foame așa că scad și cantitățile.

Câteva precizări importante: asta a fost o zi de weekend, în care nu am fost la serviciu unde, de multe ori, sar peste ceea ce este un prânz clasic. Mănânc însă mai multe gustări sub formă de fructe, migdale sau cajou. Acestea din urmă, însă, au foarte multe calorii. E foarte bine să aveți o gustare pe zi formată din gama nucilor, de exemplu 12 migdale sau 6 cajou. În schimb seara, mănânc de vreo două ori, ultima dată pe la 21.30, 22, însă eu mă culc foarte târziu, fiindcă așa îmi termin treaba și fac antrenamentele seara, în timpul săptămânii. Plus că, de multe ori, mănânc de două ori înainte să plec la serviciu. Pur și simplu așa îmi este programul de am multă treabă fix când ar trebui să mănânc prânzul.

În rest, găsiți AICI lista mea de alimente și reguli de nutriție care vă va ajuta să vă orientați.

One thought on “Meniul meu pentru o zi. Ce am mâncat ieri

Comments are closed.