7 secrete ale unei vieți sănătoase, de la doctor Menci

Sfaturile profesorului Mencinicopschi revin obsesiv în articolele mele legate de nutriție din două motive: primul, eu, nefiind nutriționist, toate lucrurile pe care le aplic le-am aflat de la alții deci nu mi le pot însuși și să vi le prezint ca fiind rezultatul muncii mele iar al doilea motiv este pentru că, după lungi documentări, am ajuns să am cea mai mare încredere în profesorul Mencinicopschi, în materie de nutriție, pentru că îl consider unul dintre puținii oameni de știință din domeniu și toată activitatea și-a dedicat-o cercetării în domeniul alimentar.

MENCI CARTI

Și doctor Menci a spus de nenumărate ori care sunt principiile unei vieți sănătoase. Iată regulile pe care le aplică dumnealui:

1. O dietă completă

Extremele nu sunt bune. Am fost mereu convinsă de asta. Cred că organismul are nevoie de toate elementele, inclusiv carne de exemplu, așa că eu una nu sunt de acord cu acele stiluri de viață care presupun eliminarea completă a vreunei categorii de alimente. Ulterior, profesorul Mencinicopschi mi-a confirmat această convingere.

Iar doctor Menci spune că dieta vegetariană duce la slăbirea sistemului imunitar și a funcționării creierului. Ca să citez exact, omul a fost lăsat să fie omnivor, adică să mănânce câte puțin din fiecare aliment.

2. 3 mese pe zi și 2 gustări

Dintre care micul dejun este cea mai consistentă masă, formată din ouă, carne slabă, pește și chiar ceapă sau usturoi. Bineînțeles că trebuie să țineți cont de combinațiile nocive care trebuie evitate și pe care le-am enumerat AICI. Exemple de mic dejun găsiți AICI, prânz AICI și cină AICI. Iar dacă vreți să știți ce mănânc eu, am făcut AICI lista mea de alimente.

sursa: pinterest.com

sursa: pinterest.com

3. 8 ore de somn, trezit și culcat devreme

Odihna este esențială pentru organism. Măcar 6 ore pe noapte trebuie să dormiți. Profesorul Mencinicopschi a dezvăluit că doarme 7-8 ore și nu se culcă mai târziu de ora 22-23. Cina fiind pe la ora 17-18, deci cam cu 4-5 ore înainte de culcare.

4. Hidratare corespunzătoare cu apă și ceai verde

Am scris și eu de nenumărate ori pe acest blog că hidratarea este esențială pentru organism pentru că fiecare celulă are nevoie de apă pentru a funcționa corespunzător. Un adult cu activitate fizică normală trebuie să bea cam 2 litri pe zi. Mai mult, dacă e cald afară sau face efort fizic.

Pe lângă apă, doctor Menci recomandă ceaiul verde neîndulcit sau cu miere. Atenție, însă, că mierea devine toxica la peste 40 de grade Celsius deci așteptați să se răcească ceaiul înainte să o puneți.

Despre efectele nemaipomenite ale ceaiului verde pentru sănătate am scris și eu un articol pe care îl puteți citi AICI.

5. Fără prăjeli, alimente procesate, fast food, băuturi din comerț și alcool

Dacă nu vă puteți abține de la prăjeli, profesorul Mencinicopschi spune că trebuie folosite uleiuri rezistente la prăjit, adică ulei de palmier nehidrogenat și ulei de măsline. Cât despre alimentele procesate, dacă vreți totuși să le mai consumați din când în când, am scris AICI despre cum să alegeți variantele cele mai sănătoase.

Dacă mai vreți să beți alcool, alegeți vinul roșu, maximum 150 de ml femeile și 300 de ml bărbații.

6. Sarea marină

Este secretul doctorului Menci. Nu mănâncă altfel de sare. Știți și de la televizor, nu trebuie să vă mai spun eu, că nu trebuie să faceți exces de sare.

sursa: pinterest.com

sursa: pinterest.com

7. Faceți mișcare

Orice fel de mișcare! Nu toți suntem sportivi dar este esențial pentru sănătatea organismului să facem mișcare. La fel ca o mașină pe care dacă o lași să zacă se strică, așa și corpul uman începe să aibă multiple probleme provocate de sedentarism. Măcar să mergeți pe jos din când în când și tot e mai bine decât nimic.

Și tocmai ăsta este scopul acestui blog: să vă arăt metode simple și comode de a face mișcare. Găsiți în meniu, la categoria “Programul meu de mișcare”, tot felul de exerciții, cu tutoriale video și foto, pentru fiecare grupă musculară, unele care nici măcar nu presupun să faci mișcare și chiar antrenament complet pentru începători, toate simplu de făcut acasă, în sufragerie.

Am scris chiar și un articol despre metode de a trasforma activități zilnice, uzuale în forme de mișcare. Îl găsiți AICI.

6 thoughts on “7 secrete ale unei vieți sănătoase, de la doctor Menci

  1. … incantat sunt la citirea acestui articol… very good !… dar provocat de mesajul d-nului Mencinicopschi, FOARTE pozitiv spre a aduce un numar cat mai mare de oameni pe calea cea REALA a vietii, cer permisiunea a identifica totusi ceea ce stiinta a demonstrat, si anume necesitatea de a avea o nutritie bazata pe cele 7 principii alimentare, dintre care acel principiu numit Proteina NU inseamna carne….

Comments are closed.