Cum să te apuci de făcut mișcare și să nu te mai lași – 5 trucuri cu efect garantat

Bineînțeles că poți să fii slab sau să slăbești și fără să faci mișcare. Nu vei avea, însă, acel aspect tonifiat care mie una îmi place foarte mult. Plus că am mai vorbit despre faptul că mișcarea e sănătate curată pentru organism. La fel cum o mașină bună, ținută pe loc, nefolosită, se strică, așa și corpul nostru, fără mișcare, începe să scârțâie, mușchii se atrofiază, carnea se lasă și căpătăm aspectul de flasc, încep să ne doară toate etc.

Știu, însă, că nu e ușor să-ți schimbi stilul de viață. Nu degeaba sedentarismul a devenit o problemă atât de răspândită în secolul în care trăim. Dăm mereu vina pe programul încărcat, seara picăm pe canapea doborâți de stres și de lene.

Și eu am fost o persoană sedentară până de curând. M-am apucat de antrenamente după 30 de ani. La început mi-a fost greu, recunosc, dar acum nu-mi mai imaginez viața fără. Obișnuința este a doua natură a omului. Deci totul este să faci schimbarea treptat, cu pași mici și, mai ales, să identifici lucrurile care te fac să te simți bine. Apoi totul devine rutină.

Pentru persoanele sedentare care conștientizează, totuși, importanța mișcării și care ar vrea să se apuce dar nu știu de unde să înceapă sau se descurajează fiindcă nu au mai făcut asta de multă vreme sau poate chiar niciodată, iată 5 metode care să facă tranziția blândă, suportabilă sau, de ce nu, chiar plăcută. În așa fel încât să devină ireversibilă. 🙂

1. Începe ușor

Nu e o competiție, nu te forțează nimeni. Încearcă mai multe feluri de a face mișcare, eventual mai întâi ocazional, de câte ori ai ceva timp la îndemână. Dacă te tentează să alergi prin parc, poți încerca programul pentru începători pe care l-am conceput și pe care îl găsești AICI. Dacă nu-ți place, poți oricând să încerci altceva. 🙂

Apoi îți poți fixa să faci X minute în fiecare zi de exerciții sau doar 2-3 zile pe săptămână, cum te simți mai confortabil. Important este să te ții de ceea ce ți-ai promis tu ție însăți. Și, foarte important, nu te lăsa când a apărut febra musculară! Crede-mă pe cuvânt, va trece mai repede și va fi mai suportabilă dacă vei continua să faci mișcare.

2. Transformă activitățile zilnice în forme de mișcare

E un început bun și foarte ușor. Dansează în timp ce faci curățenie prin casă, ține abdomenul încordat în timp ce speli vase, urcă pe scări nu cu liftul și, din când în când, fă-o într-un ritm alert, ia-o pe un drum mai lung când te duci la cumpărături, de exemplu, în loc să ieși cu prietenii la o terasă, mergeți în parc și plimbați-vă în timp ce vorbiți. Aveți mai multă intimitatea plus că sucul sau cafeaua vă vor costa mai puțin dacă le cumpărați de la chioșc sau supermarket :).

Ridicați-vă și plimbați-vă în timp ce vorbiți la telefon, mergeți, la serviciu, la o baie mai îndepărtată sau de pe alt etaj, dați print la o imprimantă cât mai îndepărtată de biroul vostru, coborâți cu o stație mai devreme sau parcați mai departe de intrare, când mergeți la mall sau la supermarket.

Speculați fiecare ocazie pentru a începe să vă mișcați. Apoi, în loc să stați pur și simplu pe canapea să vă uitați la tv, faceți câteva exerciții, cum sunt cele de mai jos

Ușor, ușor e foarte posibil să prindeți gustul. 🙂

3. Identifică-ți motivația și ține-o mereu sub ochi

Dacă vrei să faci asta pentru că vrei să arăți mai bine, caută-ți un model care arată așa cum îți dorești tu. Tiparește poza respectivă și pune-o într-un loc foarte vizibil și, practic, în calea ta. Apucă-te fie de exercițiile de mai jos

fie de alte antrenamente pe care le-am pus pe canalul meu de YouTube. Completează metodele de la punctul anterior.

Dacă motivația ta este sănătatea, pune o poză cu o persoană în vârstă care arată sau face ceva ce ți-ar plăcea și ție să faci când vei ajunge la vârsta respectivă. Asta te va ajuta, atunci când îți va fi lene sau greu să faci antrenamentele, să nu renunți, să-ți amintești mereu țelul inițial.

4. Conștientizează progresele

Fă-ți o poză, în lenjerie, la început, când ai luat decizia să te apuci de antrenamente. Și, pe parcurs, la diverse intervale, fă-ți poze ca să vezi progresele. Cu siguranță ele există! Vizualizarea lor te va încuraja, îți va îmbunătăți starea de spirit și te va face atât de mândru(ă) de tine. Când vei vedea de la ce ai pornit și unde ai ajuns, nu-ți va veni să dai cu piciorul la toată munca ta.

5. Fă-ți un sistem de recompense

Impune-ți țeluri dar și recompense pentru atingerea lor. De exemplu, prăjitura preferată. 🙂 E mai simplu să faci eforturi când știi că la final te așteaptă ceva ce-ți place. 🙂

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.