Intrăm într-o perioadă de ușoară relaxare, după 2 luni de stare de urgență când am stat mai mult în case. Cel puțin unii dintre noi… 🙂 Chiar dacă recomandat este să ne păzim în continuare, să nu exagerăm cu ieșitul și să evităm aglomerațiile, tot vom putea ieși mai mult pentru plimbări și pentru sport ceea ce e foarte bine. Am văzut că mulți se plâng că s-au îngrășat în această perioadă de oarece izolare. Sunt aici să vă spun că nu e chiar atât de greu să dați jos aceste kg și cred că e momentul ideal pentru a face schimbări mici dar cu efecte uriașe. Iată un plan în 4 pași, conceput de mine, care vă ajută să slăbiți simplu și eficient:
1. Cură șoc – 3-4 kg în 3 zile
De obicei nu recomand așa ceva. De data asta, însă, este vorba, de fapt, despre o cură de detoxifiere care are ca efect secundar și partea cu datul jos al kg. Iar o cură de detoxifiere recomand după excese. Cura de 3 zile, concepută de profesorul Gheorghe Mencinicopschi, nu de mine, dar pe care v-o recomand cu încredere, o găsiți AICI.
Atenție, însă, dacă după această cură nu vă curățați dieta și nu v-o puneți la punct, desigur că vă veți îngrășa la loc.
2. Începeți să faceți mișcare
E, în primul rând, bine pentru sănătate. Asta cu silueta este efect secundar. :)) Fie că mergi mai mult pe jos, alergi, urci scările în ritm alert, sari coarda, orice fel de mișcare este bun. Iar, dacă nu vrei să ieși din casă, iată un exemplu de antrenament simplu de făcut oriunde:
Desigur că ideal ar fi să combinați o dietă curată cu un stil de viață activ.
3. Stimulați-vă metabolismul
Dieta proastă duce la încetinirea arderilor. Slavă Domnului, însă, există metode de intensificare a acestora. Arderi mai bune înseamnă că puteți mânca mai mult fără să vă îngrășați. Iar asta o faceți pe de o parte prin alimentație iar apoi prin exerciții specifice.
În privința alimentației, trebuie acționat pe două fronturi: o dată prin organizarea modului de a mânca, în mese mici și dese, la distanță cam de 2 ore una față de cealaltă, respectând lista de alimente permise, pe care o găsiți AICI, dar și regulile de combinare, aveți un tabel AICI. La asta adăugăm ajutorul alimentelor care intensifică metabolismul. Găsiți o listă AICI.
Cât despre exercițiile specifice, iată un exemplu de antrenament de 5 minute:
Desigur că puteți face mai multe serii. Cu cât vă antrenați mai mult, cu atât efectele apar mai repede.
4. Beți mai multă apă
Hidratarea este esențială pentru organism fiindcă fiecare celulă a corpului are nevoie de apă pentru a funcționa eficient. Am spus asta de 1.000 de ori și nu obosesc să repet. Un adult trebuie să bea 2-3 litri de apă pe zi. Sau ceai. Hidratarea nu se face cu sucuri, cafea sau alte băuturi.
În plus, dacă beți constant apă în timpul zilei, veți avea mai puțină poftă de mâncare. De asemenea, de multe ori, confundați foamea cu setea, oricât de incredibil vi s-ar părea. Așa că, înainte cu jumătate de oră de masă sau când vi se face foame, beți apă. Dacă vă mai este foame, mâncați după jumătate de oră, cum spuneam. Veți sesiza că veți mânca mai puțin. Garantat.
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.