4 trucuri ca să nu te îngrași de Crăciun

Mai e foarte puțin până încep zilele de Crăciun care se traduc în mese copioase, toată lumea te îmbie cu ceva, nu poți să refuzi, mai ales că toate casele sunt pline de bunătăți atât de tentante. Nu spun să vă închideți în casă sau să fiți habotnici și să nu vă atingeți de nimic. Sărbătorile trebuie savurate.

Există însă soluții pentru a nu exagera, a nu vă pierde silueta și asta fără niște eforturi exagerate. Mai ales că vine revelionul cu atâtea rochii frumoase și multe în magazine.

sursa: 4.bp.blogspot.com

1. Bea mai multă apă

Când ştii că urmează o masă copioasă, bea multă apă. Îţi va mai tăia senzaţia de foame. Plus că te vei hidrata, ceea ce e foarte important în fiecare zi, nu doar de sărbători. Sfatul meu, în general, este să-ţi începi ziua cu o cană de apă de 400 ml pe stomacul gol, pentru o hidratare eficientă.

De fapt asta e o regulă pe care v-o recomand și în restul anului: când vă este foame, sau înainte de masă, beți apă apoi așteptați o jumătate de oră. Garantez că veți mânca mai puțin.

2. Mănâncă încet

Pe îndelete, savurează mâncarea. În primul rând, durează ca senzația de sațietate să fie percepută și de creier deci simțiță și de noi. Apoi, este foarte bine pentru sistemul digestiv să mesteci bine mâncarea. Cu siguranță vei mânca o cantitate mai mică.

3. Pune-ți puțin în farfurie

Poți oricând să-ți mai pui. Este o dependență psihologică să termini tot din farfurie. Una inconștientă. În plus, te vei simți puțin vinovat(ă) de fiecare dată când te vei întinde să mai iei mâncare. Una este să spui: am mâncat doar o farfurie de …, completați voi felul de mâncare pe linia punctată, decât să spui: am mâncat 3 farfurii de … . Desigur că, de multe ori, acea o farfurie poate însemna mai multă cantitate de alimente decât 3. Cantitatea contează, nu numărul. 🙂

4. Nu te îndopa

Măsura este cheia. Nu e nevoie să mănânci un cozonac întreg ca să îţi potoleşti pofta. Mănâncă puţin, mai ales în cazul alimentelor care îngraşă.

Aceeaşi regulă şi în cazul alcoolului. Am mai spus că este inamicul siluetei, mai ales al abdomenului. E greu, însă, de evitat de sărbători. Nu exagera. Bea un pahar de vin (de preferinţă sec) sau de tărie, dacă nu te poţi abţine, dar după masă. Bătrânii ştiu ei ce ştiu când spun să bei o ţuică pe stomacul gol ca să ai poftă de mâncare. Este perfect adevărat. Te vei minuna şi tu cât de mult vei putea mânca.

Şi încearcă să te limitezi la băuturi simple. Ce să vezi?! Băuturile dulci (de tip aperitiv), ca orice alt aliment dulce, conţin zahăr deci îngraşă.

Și, la sfârșit, un sfat, nu un truc:

Încearcă să respecţi regulile unei diete sănătoase și să faci măcar puțină mișcare

Chiar şi în timpul sărbătorilor, încearcă să respecţi, pe cât posibil, regulile unei diete sănătoase, lista de alimente pe care le găseşti AICI și regulile de combinare corectă a alimentelor din tabelul de AICI.

De asemenea, ai grijă la fructe. Dacă ai mâncat ceva dulce, nu mânca ŞI fructe. Fructele consumă-le ÎN LOC DE desert. Nu mai vorbim de regula de bază: fructele se mănâncă separat şi la distanţă cam de 2 ore faţă de masă.

Și n-ar fi rău să faci măcar puțină mişcare şi în această perioadă. Ştiu că e greu şi sunt multe lucruri de făcut dar nu e imposibil. Măcar câte o plimbare. 🙂

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.