Singurii 4 pași de care ai nevoie pentru a avea un corp frumos și sănătos fără cure și înfometare

Recunosc, eu m-am apucat de citit despre nutriție nu pentru a slăbi sau a fi sănătoasă ci pentru că mă enervam când vedeam că nu pot trece de o anumită limită cu rezultatele exercițiilor fizice. Nu pot spune că am fost mereu obsedată de a arăta “fit” dar, dacă tot m-am apucat de făcut mișcare, din motive care nu țineau de estetică ci de felul în care mă simțeam, era frustrant că nu aveam rezultatele pe care le vedeam la alte persoane. Pretențiile devin proporționale cu cantitatea de muncă depusă. 🙂

Citind, am realizat că nici nu voi depăși acea limită dacă nu sunt atentă și la ce mănânc. Dar, odată ce am aflat că îngrășarea e cea mai mică problemă atunci când nu mănânci cum trebuie și am devenit conștientă și de efectele asupra sănătății, nu am mai putut să ignor toate astea. Așa am ajuns să nu mai am nicio problemă când trec pe lângă o patiserie sau un fast-food, conștientizând efectele. N-am mai fost dispusă să-mi bat joc de mine.

Revenind la subiect, problema cu silueta nu este chiar exagerat de complicată și nici imposibil de adoptat ca stil de viață. Lucrurile pot fi reduse la 4 reguli simple dar esențiale:

1. Trebuie să mănânci de toate dar în cantitățile potrivite

Eu sunt adepta unei nutriții complete, adică să includă toate cele 3 categorii: carbohidrați, grăsimi și proteine. Foarte important, însă, este ca acestea să fie de calitate bună. Deci fără prăjeli, grăsimi de origine animală în exces, zahăr rafinat și făină albă. O listă cu surse sănătoase de carbohidrați, grăsimi și proteine găsiți AICI.

Apoi, proporția este importantă pentru o alimentație sănătoasă. Iar pentru asta e suficient să analizați piramida nutriției sănătoase făcută de profesorul Gheorghe Mencinicopschi, specialistul în nutriție în care eu am cea mai mare încredere. Atât de mare încât aplic principiile sale. Iată și piramida:

sursa: www.doctormenci.ro

Este o schemă care nici măcar nu are nevoie de explicații suplimentare. Indică surse, cantități, se ocupă inclusiv de alcool :)), deci nu e pentru călugări.

2. Combinarea corectă a alimentelor e esențială

Al doilea lucru foarte important pe care trebuie să-l știți este că nu prea există aliment lăsat de Dumnezeu pe pământ care să îngrașe sau să vă facă rău el în sine. Problema cea mai mare a bucătăriilor moderne este combinarea proastă a alimentelor și chiar în exces.

În primul rând ideea de mai multe feluri de mâncare și cu desert la finalul unei mese este foarte proastă. La fel și adaosul de sosuri grase, adesea pline de conservanți sau coloranți alimentari sintetici care sunt foarte nocivi. Și tot doctor Menci a conceput un tabel al combinațiilor alimentare corecte și greșite. Clar, simplu și la obiect. Iată-l:

sursa: www.doctormenci.ro

3. Hidratarea e extraordinar de importantă

Până acum vreo 3 ani, nu beam aproape deloc apă. Trăiam doar pe bază de sucuri. Iar problemele mele erau multiple. Nu doar orice nutriționist dar orice medic vă va spune că hidratarea este esențială pentru sănătate. De ce? Fiindcă absolut fiecare celulă a corpului nostru are nevoie de apă pentru a funcționa corespunzător. Fără o hidratare bună, problemele de sănătate vor apărea. Poate nu imediat, mai târziu dar sigur.

Un adult trebuie să bea în jur de 2-2,5 litri de apă sau ceai pe zi, mai mult dacă temperaturile sunt ridicate sau dacă are activitate fizică intensă. Și, nu! Hidratarea nu se face decât cu apă sau ceai, nu cu sucuri, cafea, alcool sau orice altceva v-ar putea trece prin minte.

Dar, pentru un corp frumos și sănătos mai este esențial încă un pas:

4. Mișcarea

Totul pe pământ funcționează pe baza gravitației, inclusiv corpul uman. Mișcarea este cea care te menține tânăr cât mai mult timp și care ajută enorm fiecare proces al organismului. Dacă, din nefericire, ați avut pe cineva care a picat bolnav la pat, cu siguranță ați observat cât de rapid s-a degradat. De asta după o operație doctorii sunt preocupați să ridice cât mai repede pacientul pe picioare.

Orice mișcare în plus este un bun câștigat. Fie că mergeți pe jos o stație în loc să luați un mijloc de transport sau urcați pe scări în loc să luați liftul. Următorul pas este să faceți antrenamente în timp ce vă uitați la TV, în loc să stați pur și simplu pe canapea. Iată un astfel de antrenament, simplu de făcut acasă de oricine și care durează doar 5 minute.

Veți vedea că că veți simți atât de bine încât veți dori imediat să faceți mai multe exerciții. 🙂

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.