Programul meu în 4 pași pentru a slăbi în zonele-problemă

Mai exact abdomen, fund, coapse și să scapi de celulita nedorită. Foarte multe femei care sunt slabe au probleme în aceste zone. Este adevărat că nu poți slăbi localizat însă sunt anumite lucruri pe care trebuie să le faci pentru a acționa asupra acestor depozite de grăsimi care sunt extrem de rezistente. La care se mai adaugă și faptul că genetic femeile au predispoziție de a depune grăsime pe talie, șolduri și fund și pentru celulită.

Sunt 4 lucruri pe care trebuie să le faceți ca să scăpați de stratul inestetic de grăsime din aceste zone.

1. Curățați-vă dieta

Este extrem de important. În primul rând, trebuie să vă organizați felul în care mâncați. În cazul celulitei și al grăsimii de pe abdomen, aceste lucru este crucial. Deci trebuie să vă învățați să mâncați dimineața, să luați 3 mese principale și 2 gustări și să respectați regulile descrise, cu scheme, în articolul de AICI.

S-a terminat cu prăjelile, patiseria, mâncarea fast food, dulciurile cu mult zahăr rafinat, grăsimile de origine animală și alcoolul în exces. AICI găsiți lista mea de alimente.

2. Trebuie să slăbiți

Da, chiar dacă vă considerați slabe. Trebuie să slăbiți, combinat cu echilibrarea alimentației, pentru dezvoltarea masei musculare. Și asta faceți prin exerciții de tip cardio, gen alergare, urcat scările în ritm alert, sărit coarda etc. Sau, dacă nu vreți să ieșiți din casă, încercați-le pe cele din clipul de mai jos.

Da, inițial veți slăbi de peste tot și nu suficient de unde vă doriți. Această ultimă problemă o rezolvăm la punctul 3. Puțină răbdare. 🙂

Cât despre sâni, într-o primă fază se vor duce văzând cu ochii, având în componența lor multă grăsime. După ce ați ajuns, însă, la rezultate în zonele dorite, măriți cantitatea de grăsimi din alimentație, din cele bune desigur, găsiți o listă AICI. Așa veți ajunge să mai puneți grăsime fix acolo unde este normal să aveți. Deci și la sâni.

Plus, pentru fermitate, există exerciții specifice. În genul celor din tutorialul următor:

3. Exercițiile specifice

Și ajungem, în sfârșit, la durerea noastră: eliminarea țintită a grăsimii. Asta se face cu exerciții specifice care să mărească masa musculară din zonele respective. Masa musculară mai mare va consuma mai mult și va elimina și stratul nedorit. Atenție, însă, nu merge doar cu aceste exerciții. Adică să nu vă gândiți că, dacă le faceți doar pe astea, veți slabi numai din aceste zone. Nu. Doar că vă veți dezvolta mușchi pe sub grăsime. E posibil să se subțieze și stratul dar nesemnificativ. Pentru rezultate, este nevoie de dietă și cardio.

Și acum să le luăm pe rând. Exemple de exerciții specifice pe care le puteți face.

Abdomen

Fund

Coapse și aripioare

Brațe

4. Beți multă apă

Hidratarea este esențială în cura de slăbire și mai ales pentru eliminarea celulitei. Pentru un adult, specialiștii recomandă în jur de 2 litri de apă pe zi. Merge și cu ceai. Nu, sucurile, cafeaua și alcoolul nu se pun la socoteala asta. 🙂 Nici măcar cele făcute în casă. Pe ele le socotiți ca alimente atunci când vă numărați caloriile.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.