10 metode să-ți menții silueta fără efort

Una dintre cele mai mari probleme este variația de greutate. Mai ales în timpul iernii și al sărbătorilor, mulți se îngrașă. Și poate mai greu decât să slăbești este să nu te îngrași la loc. Nu spun că e ușor să dai jos kilogramele, mai ales când ele sunt în număr considerabil, dar, după atâta chin, cea mai mare groază este ca totul să fie degeaba. Eu știu cum e. Am trecut prin asta deși nu am avut de dat jos zeci de kilograme. Dar tot n-aș vrea să mai arăt ca înainte.

Plus că variațiile de greutate nu sunt prea bune pentru sănătate, ca să nu mai vorbim despre efectele asupra pielii care nu sunt deloc estetice.

Așadar, ca să te menții slab(ă) nu trebuie decât să urmezi regulile de mai jos.

1. Ține-ți sub control nivelul de zahăr din organism

Dacă reușești asta, îți vei menține stabilă și greutatea. Variațiile nivelului de zahăr duc la depozitarea de grăsimi la nivel subcutanat. Un nivel stabil al zahărului din sânge va duce la reducerea semnificativă a nevoii de dulce iar organismul va arde grăsimile eficient.

Pentru asta trebuie să faci câteva schimbări în modul în care mănânci. Mai precis, să înlocuiești glucidele cu cele de bună calitate, adică acele alimente care eliberează zahărul în organism mai încet. Asta înseamnă să înlocuiești toate produsele din făină albă cu cele integrale, orezul alb cu cel grun, roșu sau negru, să renunți zahărul rafinat și alegi înlocuitorii naturali, pe care îi găsești AICI, să mănânci multe legume și anumite leguminoase, în loc de dulciuri să mănânci fructe, dar să fii atent(ă) la fructele dulci și la sucuri. Desigur că mă refer la sucurile preparate din fructe proaspete, nu la cele îmbuteliate și în niciun caz carbogazoase.

2. Mănâncă proteine la micul dejun

Dimineața, prin micul dejun îi dai un impuls metabolismului. Proteinele stimulează arderile, reglează nivelul de zahăr din sânge și dau o senzație de sațietate de durată. Plus că ajută imunitatea.

3. Mănâncă multe fibre

Pe care le găsești în special în legume dar și în alte alimente. Fibrele favorizează tranzitul intestinal deci digestia.

4. Pune-ți ordine în modul de a mânca

Este schimbarea esențială care, de altfel, te și ajută să slăbești sănătos. Un program haotic te va face să mănânci mai mult, alimente de proastă calitate care te vor îngrășa și-ți vor provoca și probleme de sănătate.

Trebuie să ai 3 mese și 2 gustări. Iar micul dejun este ESENȚIAL! Găsești pe acest blog exemple de meniuri pentru fiecare dintre mese iar AICI lista mea de alimente și de reguli de nutriție, adică explicate pe larg, cu exemple.

5. Mănâncă porții mici și mănâncă încet

Trebuie să mănânci cât să te saturi, nu să te îndopi. Iar dacă mănânci încet vei vedea că te vei sătura cu mai puțină mâncare. Cheia unei siluete de vis sunt porțiile mici și dese, adică după principiul de la punctul anterior.

Dacă până acum ai fost gurmand(ă), a venit timpul să te educi. Cred cu tărie că orice în viața asta se poate educa, atunci când vine vorba de propria persoană. Spune-ți ție însuți (însăți) că doar tu-ți conduci viața și nimeni sau nimic altcineva. Nici măcar stomacul! Nu ești sclavul(a) nimănui!

6. Renunță la desert

Așa cum este larg răspândită astăzi, la finalul mesei, este o idee cât se poate de proastă. Poți mânca alimente dulci ca gustare, adică la distanță de 2 ore față de masă, cu respectarea celor spuse la punctul 1, desigur.

Poți să-ți mai faci din când în când câte o poftă, dar să fie din când în când, nu un obicei.

7. 1/3 din alimentele pe care le mănânci să fie crude

Nu doar că legumele și fructele crude măresc aportul de nutrienți dar conțin și puține calorii. În plus, durează mai mult să le mesteci ceea ce stimulează eliberarea hormonului care induce senzația de sațietate.

8. Atenție la grăsimi

În primul rând trebuie să le înlocuiești pe cele proaste cu cele sănătoase. Care sunt acestea afli dacă citești postarea de AICI. Dar chiar și cu cele sănătoase trebuie să fii atent(ă). În postarea respectivă găsești și proporția optimă a grăsimilor în dieta echilibrată.

9. Bea multă apă

O dată, asta te va ajuta să mănânci mai puțin, mai ales că, de foarte multe ori, confundăm setea cu foamea, adică mâncăm când de fapt organismul are nevoie de apă. Apoi, hidratarea este extrem de importantă pentru organism iar lipsa ei se regăsește printre cauzele multor disfuncții.

Bea apă pe tot parcursul zilei, constant. Iar când ți se face foame, bea mai întâi un pahar cu apă și mănâncă abia după cel puțin o jumătate de oră.

10. Mișcă-te mai mult

Chiar dacă nu faci sport și nici nu vrei să te apuci, încearcă să faci mai multă mișcare, măcar transforând activități pe care oricum le ai. Am explicat AICI cum. Sedentarismul duce la multe probleme grave de sănătate, pe lângă îngrășat sau aspect netonifiat.

Dacă ai totuși dorința de a mai face un pas, încearcă unul dintre antrenamentele concepute de mine, care sunt extrem de simplu de făcut acasă și pentru care nu-ți trebuie niciun fel de echipament. Iată un exemplu care durează doar 5 minute:

Cei mai mulți prind gustul și apoi vor să facă și mai mult sport.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.