10 alimente care te ajută să ai abdomen plat

Așa cum explicam și ieri, în articolul în care vă dădeam alimentele inamice abdomenului plat și pe care îl găsiți AICI, abdomenul depinde foarte mult de ceea ce mâncăm iar talia este primul loc în care depunem grăsime, mai ales în cazul femeilor, care au o predispoziție genetică în acest sens. Este și locul din care dăm jos cel mai greu. Și, din păcate, grăsimea din jurul taliei nu este doar inestetică ci indică grăsime și în jurul organelor, ceea ce este foarte periculos pentru sănătate.

Așadar, dacă aveți grăsime în jurul taliei, colăcei adică, chiar dacă în rest sunteți slab(ă), trebuie să slăbiți. Și nu, doar exercițiile fizice nu vor fi suficiente pentru a avea un abdomen plat. Trebuie să aveți o dietă curată și echilibrată. Lista mea de alimente și reguli o găsiți AICI.

Acum, și lista pe care v-am promis-o încă de ieri.

10 alimente prietene abdomenului plat

1. Urda

Săracă în grăsimi saturate și bogată în aminoacizi care ajută la creșterea masei musculare, urda este ideală pentru că masa musculară consumă mai mult și dizolvă grăsimea din jurul ei.

2. Nucile și semințele

Sunt surse de grăsimi bune și sunt sățioase. Așadar te vor ajuta și să mănânci mai puțin. Atenție însă că sunt bombe calorice deci trebuie mâncate cu măsură. Și nu, eliminarea completă a grăsimilor din alimentație nu este indicată. Dieta, chiar și când vrei să slăbești, trebuie să fie echilibrată și să aducă necesarul zilnic de carbohidrați, grăsimi și proteine.

3. Fructele de pădure

Bogate în antioxidanți, luptă eficient cu depozitele rezistente de grăsime. Dar au și o cantitate mare de fibre, esențiale pentru reglarea tranzitului intestinal.

4. Ardeii iuți

Cu un conținut ridicat de antioxidanți, induc senzația de sațietate și accelerează procesele metabolice.

5. Ovăzul

Bogat în fibre, stimulează digestia, luptă cu grăsimea dar și cu tulburările digestive gen: balonare, constipație sau diaree. În plus, este foarte sățios și-ți va da energie, deci este ideal la micul dejun.

6. Avocado

Este o sursă nemaipomenită de grăsimi mononesaturate care te vor menține sănătos (sănătoasă) și nu se vor depune pe abdomen.

7. Carne slabă și pește

O dietă fără proteine este una nesănătoasă. Desigur că nu doar carnea este sursă de proteine dar eu cred că este esențial ca dieta să conțină și proteine de origine animală. Și nu doar eu. Profesorul Gheorghe Mencinicopschi este unul dintre cei mai respectați specialiști din domeniu și susține același lucru. Proteinele stimulează procesele metabolice și te vor ajuta să slăbești fiindcă organismul trebuie să depună un efort mai mare pentru a le descompune.

8. Legume

În special cele verzi sunt esențiale pentru organism, sunt surse de nutrienți și, desigur, nu îngrașă. Plus că nu există nicio restricție la combinarea lor cu alte alimente.

9. Ouă

Bogate în proteine și foarte sățioase, plus că s-a demontat mitul că ar duce la creșterea colesterolului rău. Am vorbit pe larg despre multiplele lor beneficii AICI.

10. Ananas, grepfrut, mango, mere

Sunt fructe care fac minuni, bogate în vitamine, minerale și antioxidanți. În cazul lor, însă, trebuie respectată regula consumului de fructe: în prima parte a zilei și separat de orice altă masă, la 2 ore distanță.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.