Interviu cu profesorul Gheorghe Mencinicopschi

Am avut onoarea să-i iau un interviu profesorului Gheorghe Mencinicopschi, cel pe care îl citez atât de des pe blog și după ale cărui sfaturi mi-am schimbat complet modul de a mânca, așa cum am mai explicat pe acest blog.

Din multe puncte de vedere, acest blog n-ar fi existat fără dumnealui, nu direct dar indirect prin faptul că m-a făcut, prin cărțile sale, să conștientizez aspecte importante care m-au determinat să-mi schimb viața. Așa că onoarea a fost una dublă: atât ca om și din prisma acestui blog și ca jurnalist de televiziune, fiindcă a decis să se retragă din viața publică după ce a ieșit din închisoare, în urma unei condamnări perfect abuzive, țin să menționez și pe blog acest lucru. A avut încredere în mine și a spus că a făcut-o din respect pentru oamenii care l-au urmărit atâția ani și i-au cumpărat cărțile.

Așa că pun și pe blog înregistrarea interviului, difuzat la Antena 3, sâmbătă, 18 noiembrie 2017, de la ora 23, în emisiunea mea adică, „Descoperiți”. Am vorbit despre ce înseamnă slăbit sănătos, doctor Menci a explicat de ce nu crede în cure de slăbire, despre pericolele uriașe ale unei diete greșite la copii, am dat și cele două scheme care stau la baza unei nutriții corecte și multe altele.

Sunt foarte mândră de interviu și sper să mai existe și altele, chiar dacă domnul profesor a spus că nu mai dorește să acorde și altele.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.