5 pași pe care trebuie să-i parcurgi când vrei să slăbești și îți alegi dieta

Fie că vrei să dai jos 2-3 kg sau mult mai multe, este extrem de important să te gândești foarte bine înainte de a alege cura de slăbire pe care o vei urma și asta pentru că o dietă necorespunzătoare îți poate afecta serios sănătatea, uneori chiar iremediabil. În cel mai bun caz, doar te vei îngrășa la loc, lucru care te va frustra teribil.

Ce trebuie să faci când te-ai decis să slăbești

1. Consultă un medic

Dacă ești supraponderal(ă) cel mai bine este să consulți un medic înainte de a te apuca de cură de slăbire. Și aici mă refer la medici specialiști în probleme de nutriție, e posibil chiar să fie nevoie să mergi la un endocrinolog, nu la diverși trâmbițați specialiști care-și dau cu părerea pe bani mulți sau nutriționiști cu un curs făcut pe nu știu unde.

Greutatea excesivă vine în mod cert măcar cu dezechilibre metabolice iar variațiile de greutate, de asemenea, îți influențează metabolismul.

2. Nu crede în minuni

Adică în cure care promit rezultate spectaculoase practic peste noapte, în prafuri, ceaiuri sau alte tâmpenii de genul ăsta. Îți vei face mai mult rău. Dacă nu te-ai îngrășat peste noapte, cum ți se poate părea sănătos să slăbești atât de repede?

3. Nu alege curele extreme

Gen mono-aliment, hipo-calorice sau care elimină complet vreunul dintre nutrienți. Corpul tău are nevoie și de glucide și de proteine și de carbohidrați. Desigur că în proporții diferite dar ai nevoie de toate. Dacă-ți privezi organismul de ceva ce are nevoie în mod logic se va produce un dezechilibru. Ultimul lucru pe care vrei să-l faci este să-ți dai metabolismul peste cap.

Așadar, alege o cură echilibrată. Este singura variantă câștigătoare pe termen lung.

4. Slăbește fără să ții cură

Dacă nu ești caz patologic, este varianta pe care ți-o recomand. În acest caz, cu siguranță, singura problemă este că nu mănânci ce și când trebuie. Nu trebuie decât să renunți la alimentele care te îngrașă și care sunt nesănătoase și să-ți faci un program regulat și așezat: adică să mănânci de 5 ori, 3 mese principale și 2 gustări. După cum vezi, nu se pune problema să mori de foame. Suntem adulți raționali, nu copii alintați. E doar chestie de voință să faci ceea ce e bine pentru tine.

Alimentele permise și regulile slăbitului sănătos le găsești AICI.

Și bea multă apă! Este o regulă esențială nu doar dacă vrei să slăbești. Este cel mai simplu și cel mai bun lucru pe care-l poți face pentru sănătatea ta.

5. Apucă-te de făcut mișcare

Indiferent dacă vrei să slăbești sau nu. E sănătate curată. Mai târziu, nu mult mai târziu, când te vor durea toate încheieturile și abia vei reuși să faci câțiva pași, îți va părea rău. Dacă îți vei seta ca obiectiv să faci mai multă mișcare, vei începe să vezi și oportunitățile din jurul tău și vei găsi și timpul necesar. Ba chiar va deveni metoda ta de relaxare, timpul tău cu tine.

Să parchezi mai departe, de exemplu, și să mergi pe jos puțin mai mult te va scuti de chinul găsirii unui loc de parcare acolo unde se îmbulzește toată lumea plus vei avea ocazia să mai iei niște aer și să te destinzi puțin. Și e doar un exemplu. Să-ți pui muzică și să dansezi prin casă când faci curățenie sau fără niciun motiv anume iarăși îți va îmbunătăți starea de spirit. Garantat. Pe mine mă ajută mult.

Apoi poți să-ți iei inima-n dinți și să încerci un antrenament simplu, scurt dar foarte eficient în timp ce te uiți la TV. Îl poți face direct pe covor. Măcar nu mai stai pe canapea să te doară spatele sau să ronțăi ceva. Iată un exemplu care durează doar 5 min.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.