Nu, nu este nevoie să stai toată ziua la sală ca să arăți decent. Oricine poate, important este să-și dorească. Plus că, să faci un minimum de mișcare este o chestie de sănătate. Și sigur te vei simți mai bine, chiar după primele zile. Garantez!
Nu, nu trebuie să petreci ore la sală, așa cum spuneam, poți să faci 5 minute de mișcare în fiecare seară, în timp ce te uiți la tv. Indiferent cât de ocupat ești, 5 minute din cele 1.440 câte are o zi oricine poate să-și rupă. Sunt convinsă de asta.
Eu nu mă duc la sală. Fiindcă n-am timp. Dar asta nu este o scuză să nu fac mișcare. Fac și când sunt obosită, și când sunt bolnavă, am făcut și a doua zi după ce m-am operat la picioare. Mai rămăseseră suficiente părți ale corpului de folosit. :))
Antrenează-ți tot corpul în doar 5 minute
Desigur că vorbesc despre un minimum de mișcare. Cu cât mai multă faceți, cu atât mai bine. Vreau doar să demonstrez că se poate și în 5 minute, fără măcar să ieși din casă și fără niciun fel de echipament suplimentar. Iată un exemplu
și un al doilea
Desigur că puteți să faceți mai multe serii, să le faceți pe amandouă în aceeași zi și recomand o încălzire de 4 minute înainte, ca cea din clipul de mai jos
și 5 minute de stretching, pentru creșterea mobilității
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.