Alimentele care duc la colăcei în jurul taliei

Așa cum spuneam și ieri, în articolul în care v-am dat lista alimentelor care vă ajută să aveți abdomen plat și pe care îl găsiți AICI, alimentația este foarte importantă dacă vrei să ai un abdomen plat, nu mai vorbim de celebrul 6 pack sau chiar 8 pack. Pe lângă exerciții fizice, trebuie să ai și o dietă corespunzătoare, mai ales dacă ești femeie. Da, noi, femeile, genetic suntem construite să depozităm grăsime subcutanată mai ușor decât bărbații. La fel ca-n cazul celulitei.

5

Atenție, însă, dacă ai senzația că soluția, ca să scapi de colăceii din jurul talie, este să te înfometezi, greșești amarnic. Reducerea aportului de calorii face organismul să consume, în loc, din ce are. Și, din păcate, preferă masa musculară. Când vei reveni la aportul caloric obișnuit, însă, va face depozite de grăsime. Și va prefera talia. Deci soluția este o dietă echilibrată și de calitate!

Ce NU trebuie să mănânci dacă vrei abdomen plat

1. Alimentele bogate în grăsimi saturate

Adică acele grăsimi nesănătoase. Și aici mă refer la grăsimile de origine animală, deci brânza, laptele, carnea grase. Nu trebuie, însă, să elimini grăsimile din alimentație. Ci doar să mănânci alimentele care le conțin pe cele sănătoase. Despre grăsimi și listă cu sursele sănătoase și nesănătoase puteți citi AICI.

Cât despre lactate, și ele trebuie consumate într-un anumit fel iar unele trebuie evitate complet. Un articol special pe temă, cu toate detaliile, aveți AICI.

2. Prăjeli

Chiar și cel mai sănătos aliment, prin prăjire în mult ulei sau în uleiuri care conțin grăsimi saturate, devine sursa de grăsimi proaste fiindcă va fi încărcat cu ele. Cartofii, de exemplu, fierți sau copți și apoi răciți, te vor ajuta să slăbești. Iar 100 de grame conțin în jur de 80 de calorii. Aceleași 100 de grame, dacă le prăjești, conțin 400 de calorii și grăsimile proaste care se transformă în depozite în jurul taliei și în colesterol rău.

3. Carnea și brânzeturile procesate

Sunt pline de grăsimi saturate, sare, conservanți, coloranți și alte prostii sintetice care fac organismul să depoziteze grăsime și cresc nivelul colesterolului.

4. Produsele de patiserie și cofetărie

Conțin cantități uriașe de zahăr rafinat, sunt făcute din făină albă cu încărcătură glicemică mare și sunt pline de grăsimi de proastă calitate. Da, știu, sunt foarte gustoase. Când vezi, însă, petele de grăsime de pe ambalajele în care le cumperi gândește-te că toată grăsimea aia se va depune fix acolo unde ți-ai dori să ai pătrățele. Și alege un fruct, niște nuci sau deserturi din lactate cu un conținut redus de grăsime, zahăr brun sau înlocuitori naturali sănătoși și din făină integrală.

5. Gustărele și ronțănele de orice fel

Au aceleași dezavantaje ca brâzeturile și carnea procesate. La care adaugă aportul de carbohidrați de proastă calitate, fiind făcute din făină albă, cu încărcătură glicemică foarte mare.

6. Mâncare de tip fast food

La fel ca-n cazul prăjelilor, problema e cu modul în care sunt preparate și cu faptul că au mulți conservanți, potențatori de arome etc. La care se adaugă mania bucătăriei de tip fast food de a combina mai tot ce s-a inventat pe planetă într-o singură masă. Și atunci obții bombe calorice dar nu numai. Nu degeaba, în țările civilizate, principala cauză de deces o constituie bolile cardiovasculare.

7. Carbohidrați de proastă calitate

Adică paste, pâine, cereale etc din făină albă, despre care am zis și mai sus că are încărcătură glicemică mare. Plus că energia se va consuma foarte rapid și-ți va fi foame imediat. Alege, în schimb, variantele integrale pentru fiecare dintre ele.

8. Zahăr rafinat

Despre efectele nocive ale zahărului rafinat dar și soluțiile naturale de a-l înlocui am scris pe larg AICI.

9. Îndulcitori artificiali

În același articol despre zahărul rafinat am vorbit și despre faptul că îndulcitorii artificiali te îngrașă în loc să te ajute să slăbești și, în plus, îți vor crește pofta de mâncare și nevoia de dulce.

10. Băuturile carbogazoase și sucurile îmbuteliate

Au aport caloric uriaș, extrem de mult zahăr rafinat plus o tonă de conservați, îndulcitori, coloranți, arome, potențatori de arome și multe alte mizerii sintetice care te pot aduce chiar în pragul obezității. Mai bine bei apă, ceaiuri, sucuri din fructe și legume făcute în casă, prin presare nu centrifugare, diluate cu apă plată. Iar pe acestea să le luați mereu în calcul alături de mâncare fiindcă vin și ele cu nutrienți și calorii.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.

One thought on “Alimentele care duc la colăcei în jurul taliei

  1. MI-A PLACUT DESCRIEREA TA.LA NOI,IN TARA SFANTA,DEOBICEI SUNT LEGUME SI FRUCTE TOT ANUL,DATORITA CLIMEI, EU TRAIESC IN NAZARETUL DE SUS DIN 1963,SUNT NASCUT SI CRESCUT IN BUCURESTI,AM TERMINAT,POLITEHNICA,IAR AICI AM FACUT ICEFUL SI AM LUCRAT LA SCOALA CA PROF DE SPORT,DIN ANUL 2000 MA OCUP CU TURISMUL,IN SPECIAL ,PEERINI ROMANI DE PRETTUTINDENI
    SUNT VADUV ,AM 2 COPII SI 3 NEPOTI,MIAR FACE PACERE SA CORESPONAM CA I-MI IUBESC MULT TARA PARINTEASCA SI LIMPA NATALA
    CU DRAG ica yacov eugen goldenberg,00972-54-4286662, yacovgol@hotmal.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *