Metoda cea mai rapidă să slăbești după festinul de Paști

Cum spuneam, sărbătorile, în general, înseamnă mese copioase și multă leneveală așa că multă lume iese din ele cu mai multe kg decât a intrat. Vin, însă, zile frumoase și călduroase și toți, dar mai ales toate :)), ne dorim să arătăm cât mai bine în rochițe vaporoase și scurte dar, poate chiar mai mult, fără ele. :))

POZA NOUA INTREAGA

Cum să faci să ajungi la o siluetă frumoasă după sărbători și să scapi de kg în plus? Iată un program în 5 pași pe care l-am conceput.

1. Detoxifiere și 3-4 kg jos

Nici nu vreau să mă gândesc la ce ați mâncat zilele astea. Ficatul vostru, însă, cu siguranță simte efectele. Așa că o cură de 3 zile de detoxifiere va fi o binecuvântare pentru organism și vă ajută să dați jos și câteva kg, 3-4 în funcție de organism.

Ziua 1

Mic dejun: Suc din 2-3 grapefruit-uri în care puneţi o lingurinţă de spirulină, pe care o cumpărați de la farmacie. O ceaşcă de ceai de plante, cu miere.

Prânz: O salată mare din castraveţi, roşii, ardei roşu, ardei galben, ţelină, morcovi, ridichi, broccoli şi multe frunze de pătrunjel, cu ulei de măsline şi zeamă de lămâie plus un pahar de suc din 2 portocale, 1 măr, 2 morcovi, 1-2 cm de rizom crud de ghimbir, tulpină de ţelină.

Cină: o salată din sfeclă roşie, ceapă, usturoi, untişor, salată, andive, mentă, cu ulei de măsline plus un suc făcut la blender dintr-o jumătate de ananas proaspăt şi o felie de pepene galben.

Ziua 2

Mic dejun: 150 ml de iaurt, magiun de Topoloveni şi 300 de ml de apă plată cu zeama de la o jumătate de lămâie.

Gustare: Făcută la blender din: 2-3 morcovi, jumătate de tulpină de ţelină, jumătate de lămâie verde, 5-6 miezi de nucă, o ceşcuţă de stafide. Amestecul îl diluați cu apă plată.

Prânz: Salată de seminţe crude de dovleac, de floarea soarelui, morcov ras, ardei roşu şi galben, roşii, ridichi, rondele de ţelină, cu vinegretă obţinută din ulei de măsline cu zeamă de lămâie, plus un ceai de mentă.

Gustare: o banană şi un suc făcut la blender din 2-3 piersici sau nectarine, o legătură de mentă proaspătă, o linguriţă de magiun de Topoloveni.

Cină: Legume la grătar, roşii, ardei, fenicul, dovlecei, ciuperci, ceapă, vinete, cartofi dulci. Se pot stropi cu ulei de măsline şi zeamă de lămâie.

Ziua 3

Mic dejun: Salată de fructe din pere, mere, struguri, ananas, mango. Iaurt natural cu o linguriţă de fulgi de ovăz şi magiun de Topoloveni, plus o ceaşcă de ceai verde, neîndulcit şi un pahar de suc la blender din 1-2 pere, o ceaşcă de zmeură şi una de căpşuni.

Prânz: Supă rece din roşii, ceapă, usturoi, castraveţi, andive, pătrunjel frunze şi rădăcină, morcov, piper negru, toate măcinate, cu pâine integrală, plus ceai verde, neîndulcit.

Gustare: un fruct proaspăt (măr, pepene, cireşe, pară, zmeură etc.)

Cină: Paste din grâu dur preparate “al dente”, cu ulei de măsline şi sos pesto cu busuioc. Mai puteți mânca și puţină brânză proaspătă, cu seminţe de pin, cu salată din ardei, roşii, ceapă, usturoi cu ulei de măsine şi zeamă de lămâie verde.

2. Curățați-vă puțin dieta

După detoxifiere, urmați regulile unei diete sănătoase pe care le găsiți AICI și evitați combinațiile interzise, din tabelul de AICI.

3. Punem puțin fundul la muncă

Adică facem exerciții cardio, pentru tonifiere, pe de o parte, dar și pentru încă 1-2 kg în minus. Dacă vi se pare prea grea cura de detoxifiere, mâncați în toate cele 5 zile după regulile de la punctul 2 și faceți exercițiile din clipul de mai jos.

4. Tonifiem puțin fundul și picioarele

Punem fesierii la muncă puțin și picioarele ca să avem un aspect zvelt și tineresc. Asta facem cu exerciții funcționale care ne ajută să ne creștem rezistența și să mai punem niște masă musculară. Aveți mai jos un program în timp real. Nu trebuie decât să dați play la video și vă antrenați împreună cu mine.

5. Hidratați-vă și odihniți-vă

2 l de apă sau ceai pe zi și 6-8 ore de somn pe noapte. Vor spori exponențial rezultatele exercițiilor și ale detoxifierii. Și pielea va fi mai luminoasă și mai frumoasă.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.