E bine sau nu să consumi lactate? Dar în cura de slăbire?

Există o întreagă dezbatere pe tema lactatelor, când vine vorba despre nutriție, mai ales în cazul curelor de slăbire. Așa cum am mai spus, în materie de hrănit sănătos, omul în care am cea mai mare încredere este profesorul Gheorghe Mencinicopschi, doctor Menci, din foarte multe motive: este un savant în adevăratul sens al cuvântului în domeniu, și-a petrecut toată viața făcând cercetare alimentară, expertiza sa a fost recunoscută și aplaudată și pe plan internațional.

sursa: ryanzog.blogspot.com

sursa: ryanzog.blogspot.com

Lactatele au mulți nutrienți, în special calciu, și asta le face bune pentru organism. O problemă, însă, este cazeina, pe care sistemul digestiv uman are probleme să o digere. Alta, cantitatea mare de grăsimi de origine animală. Din aceste motive, trebuie consumate după anumite reguli și evitate anumite combinații. Iată-le pe cele recomandate de profesorul Mencinicopschi.

Regulile consumului de lactate

1. Cu măsură

Regula doctorului Menci pentru lapte este 1 pahar de maximum 200 ml la 2 zile, nu mai mult de 3 pahare pe săptămână. Iar explicația domnului profesor este că o cantitate mai mare de atât va avea un efect contrar, adică de eliminare a calciului din oase.

În cazul brânzeturilor bogate în grăsimi, profesorul Mencinicopshi recomandă, tot așa, maximum de 3 ori pe săptămână și cel mult 50 de grame.

2. Nu le consuma împreună cu alte  surse de proteine

Lactatele nu trebuie combinate cu alte alimente iar brânza în niciun caz cu produsele din carne, cu atât mai puțin cea procesată. Este, probabil, cea frecventă greșeală care se face când vine vorba despre lactate. Singura combinație acceptată, spune doctor Menci, este cu pâinea integrală sau paste din grâu dur. Iar, în cazul brânzei, cu legume, verdeață, toată gama de nuci și semințe. Atenție, însă, nucile și semințele au multe calorii și grăsimi. Grăsimi bune, dar asta înseamnă că trebuie să fiți atenți(te) la cantități.

3. Atenție la brânzeturile grase și iaurturile cu fructe și zahăr

Brânza, în general, este bogată în grăsimi așa că trebuie consumată cu măsură, așa cum spuneam mai sus. Brânza proaspătă de vaci, însă, conține proteine ușor asimilabile, calciu, fosfor și vitamine din gama B. Așadar este foarte bună pentru organism. Dar nu în exces. Brânzeturile integrale, însă, nu prea au ce căuta în curele de slăbire.

Telemeaua conține multă sare deci trebuie evitată sau mâncată cu măsură, parmezanul trebuie folosit doar pentru a da gust mâncării, în cantități mici, brânza topită are densitate calorică mare, deci îngrașă, conține sare și citrați care împiedică fixarea calciului. Așa că mai bine o evitați, în niciun caz nu o dați copiilor și bătrânilor iar brânzeturile cu mucegai au conținut foarte mare de grăsimi și sare. La fel și în cazul cremelor de brânză care, de cele mai multe ori, au adaos de aditivi. Brânza de burduf este bună, în cantități moderate și asociată corect.

Urda, pe de altă parte, este excelentă pentru că are un conținut scăzut de grăsimi, nu are cazeină mai deloc, adică acea componentă din lapte care nu poate fi digerată corect de tubul digestiv uman, iar proteinele sale au aminoacizi formatori de fibră musculară, adică intensifică arderile. Așa spune doctor Menci, așa vă relatez.

Brânza de capră, de asemenea, are un conținut mai redus de grăsime și este foarte sănătoasă.

Iaurtul, produsele lactate fermentate în general, are efecte bune asupra digestiei și poate fi amestecat și cu cereale sau folosit ca sos. Cel cu adaos de zahăr și fructe, însă, nu e la fel de sănătos și, în niciun caz, nu merge când vrei să slăbești. Dacă, însă, ești ca mine și-ți place foarte mult, alege varianta iaurtului grecesc la care să adaugi fructe, de preferat de pădure.

Combinațiile proaste

1. Lapte cu cereale

Știu, este o combinație foarte populară pentru micul dejun. Asocierea glutenului din cereale, carbohidrat adică, și proteinele din lapte îngrașă. Este o regulă știută pentru diete: asocierea proteine-carbohidrați cu asimilare lentă îngrașă.

2. Lapte cu ciocolată

Și viceversa, adică ciocolata cu lapte.

3. Lapte și cafea

Laptele reduce tocmai acțiunea stimulatoare a cafelei și o face să fie digerată mai greu: chiar și în 3 ore, față de 20 de minute, în cazul cafelei fără lapte.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.

7 thoughts on “E bine sau nu să consumi lactate? Dar în cura de slăbire?

  1. Buna Andreea! Am si eu o intrebare, pt dimineata la birou eu combin fulgi de ovaz cu putin lapte degresat si 2 lingurite de iaurt grecesc, miere si fructe de padure. Inteleg ca totusi asta nu e combinatie buna 🙁 deci cu ce pot inlocui laptele ca sa nu fac aceasta combinatie neindicata ?
    Mersi mult de tot :*

    • Teoretic ovazul nu conține gluten. Problema e ca poate fi contaminat cu gluten, fiind procesat in aceleași instalații etc. O soluție ar fi sa fii atenta când îl cumperi sa scrie clar ca nu conține urme de gluten sau sa folosești lapte de migdale, care e mai scumpisor. Dar sa nu fim drastici. 🙂 nu e așa de grav. Sau, dac

  2. Super! Asa am sa fac☺️ Este o optiune si bautaura de orez? Laptele de migdale nu e chiar pe gustul meu sa spunem😬
    Mersi mult!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *