7 alimente despre care știai greșit că îngrașă sau că te ajută să slăbești

N-o să vă vină să credeți cât de multe lucruri perfect false circulă, când vine vorba despre diete. Și eu am rămas surprinsă, în momentul în care m-am apucat de citit serios pe temă.

Și este oarecum explicabil din moment ce, pe de o parte, interesul pentru domeniu este ridicat și mulți vor să facă trafic pe site-uri cu orice preț, și, pe de altă parte, medicina n-a reușit să afle, în totalitate, cum funcționează corpul uman. Deci și în materie de nutriție nici măcar specialiștii nu cad de acord mereu. Lucrurile sunt în permanentă dezvoltare și suntem foarte departe de a fi siguri de orice în domeniu.

Eu, însă, pot să vă împărtășesc din lucrurile pe care le aplic eu, deci în care cred. Nu sunt nutriționist dar îmi pasă de mine deci și ce bag în corpul meu. Sunt lucruri pe care le-am asimilat și am decis să le aplic, după documentări temeinice. Ca nume de specialist, v-am mai spus, profesorul Gheorghe Mencinicopschi este unul pe care îl admir și în care am încredere.

img_1780

Așadar, iată 7 mituri larg răspândite care nu sunt decât prostii, după părerea mea:

1. Cartofii îngrașă

Ca orice aliment, dacă îi prăjești da, îngrașă și sunt încărcați cu grăsimi nesănătoase. Dacă, însă, îi mănânci copți sau fierți în coajă și apoi răciți, nu doar că nu îngrașă dar te ajută să slăbești. Prin acest proces termic de încălzire/răcire, amidonul se transformă în amidon rezistent care acționează ca o fibră alimentară deci favorizează digestia. Plus că, în această formă, 100 de grame au 80 de calorii. Prăjiți, aceeași sută de grame ajunge pe la 400.

2. Ouăle cresc nivelul colesterolului rău

Iarăși fals. Este foarte indicat să mănânci ouă fiindcă sunt foarte sănătoase. Lecitina pe care o conțin previne creșterea colesterolului și depunerea de grăsimi pe vasele de sânge. Ba chiar, având aport mare de vitamina E, ajută la prevenirea arterosclerozei. Mai multe detalii despre efectele benefice ale consumului de ouă găsiți AICI.

3. Carnea de porc îngrașă și nu e sănătoasă

Problema este doar cu cea grasă dar asta e o problemă generală, pentru orice tip de carne. Nu face porcul notă discordantă. În rest, dacă mâncați mușchi sau pulpă, de exemplu, nu e nicio problemă.

4. Brânză în curele de slăbire

Iarăși o greșeală, cu doar câteva excepții, gen brânza de capră sau urda. În rest, brânza este, în general, un aliment gras. Nu mai vorbim despre tot soiul de sortimente procesate, gen creme, care mai sunt și pline de conservanți.

Iar brânza, în general, cu excepția urdei, trebuie oricum mâncată cu grijă din cauza conținutului mare de cazeină, pe care organismul uman are probleme s-o descompună. Pe larg, despre lactate, care se pot consuma în fiecare zi, care îngrașă etc, puteți citi AICI.

5. Strugurii și pepenele îngrașă

Din cauza conținutul mare de fructoză. De fapt, cam asta se spune despre toate fructele. Partea cu fructoza e cât se poate de adevărată, la fel și faptul că îngreunează digestia. Dar, consumate corect, aceste fructe, și altele, vă ajută de fapt să slăbiți. Șmecheria cu fructele e să le mâncați în prima jumătate a zilei, separat de orice altă masă și la distanță de vreo 2 ore.

6. Carbohidrații îngrașă

Parțial adevărat. În sensul că există carbohidrați buni și carbohidrați răi, ca orice altceva în viață. :)) Ideea este ca, în general, să consumați făinoase din făină integrală nu albă. La fel și mălaiul. Plus, să respectați regulile de combinare din tabelul de AICI. Ca să vă fie mai simplu, aveți AICI o listă de surse sănătoase pe categorii: carbohidrați, proteine, grăsimi. Fiindcă și în cazul grăsimilor povestea stă la fel.

7. Salatele

Din seria celor pe care le găsiți la fast food sau restaurante. Sună dietetic. :)) Dacă, însă, conțin tot felul de sosuri, crutoane, plus alimente combinate necorespunzător, nu mai sunt deloc dietetice. Dimpotrivă.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.

4 thoughts on “7 alimente despre care știai greșit că îngrașă sau că te ajută să slăbești

  1. Legume cu Branza sau carne sau oua. Nu combinate. Plus semințe și nuci, la orice combinație alegi

Comments are closed.