Presa internațională de gen e în delir după ce Miss Islanda 2015 a anunțat că se retrage din concursul „Miss Grand International”, organizat la Las Vegas. Arna Ýr Jónsdóttir spune că organizatorii i-au sugerat că ar trebui să mai slăbească dacă vrea să aibă vreo șansă să câștige competiția.

Așa că fata s-a retras și a publicat pe Instagram o scrisoare în care îi cam face praf pe organizatori. Îi face praf elegant.

My goodbye letter✉️🖋

O fotografie postată de Arna Ýr Jónsdóttir (@arnayr) pe 24 Oct 2016 la 15:42 PDT

Standardele de frumusețe sunt un constant subiect de dezbatere. De la case de modă și reviste glossy blamate fiindcă promovează modele considerate de unii nesănătoase și ar influența negativ adolescentele, până la scandalul care a făcut compania Mattel să lanseze mai multe variante ale celebrei păpuși Barbie, cu diverse siluete, înălțimi și culori ale pielii.

Și eu mă confrunt aproape în fiecare zi cu această problemă. Indiferent cum am arătat în viața asta, mereu s-a găsit cineva care să-mi spună ba că-s prea plinuță, ba, acum, că-s prea slabă sau că n-aș fi feminină fiindcă mi se văd prea tare mușchii sau venele prin diverse părți ale corpului.

Critica este boala speciei umane, strâns legată de ipocrizie. Și, în general, oamenii critică exact ce le place sau în rezonanță cu propriile frustrări. N-am înțeles niciodată de ce unii simt nevoia să-și spună părerea când nu le este solicitată. Bineînțeles că sunt și situații în care greutatea și felul în care arăți contează. Și acolo e normal să ți se spună dacă nu te încadrezi în standardele cerute. Nu te obligă nimeni să participi. Sunt sporturi, concursuri și meserii în care trebuie să ai o anumită greutate. Asta e.

Desigur că mai există isteria photoshop-ului și că majoritatea persoanelor pe care le vedem în reviste nu arată nici pe departe în realitate ca-n poze. Asta ține tot de ipocrizia specific umană. De ce să te dai ceva ce nu ești? Să ceri să ți se subțieze talia, picioarele, să-ți fie aplatizat abdomenul decât dacă în primul rând ție nu-ți place de tine?! Și, dacă nu-ți place cum arăți și, în mod evident, ai vrea să arăți altfel, de ce să nu-ți pui fundul la muncă?! Adică e mai important ce cred alții despre tine decât propria părere? Abia asta mi se pare cu adevărat jalnic.

Detest clișeele

De fapt, despre asta este acest articol. Nu există prea slabă sau prea grasă atât timp cât tu ești mulțumită și fericită. Și nu văd de ce ar avea oricine dreptul să-și dea cu părerea.

Dar și “frumusețea vine din interior” este tot un clișeu și mă scoate de minți la fel de tare. Bineînțeles că frumusețea sufletească n-are nicio legătură cu felul în care arăți dar nici nu înseamnă că este direct proporțională cu stratul de șuncă. Eu am o vorbă, cei care mă cunosc m-au auzit spunând-o destul de des: “frumusețea vine din interior” a fost inventată de o femei urâtă așa cum “mărimea nu contează” a fost inventată de un bărbat frustrat de propria dotare. Atunci când vorbim despre extreme, contează ambele, bineînțeles! Și consider că e ipocrizie să spui altceva.

O persoană cu defecte fizice este discriminată, în anumite aspecte ale vieții, la fel și o persoană frumoasă. Întrebarea este dacă te interesează acele domenii în care standardele fizice contează.

Dar și să-ți educi fetița spunându-i că va fi mai apreciată și considerată deșteaptă dacă are 100 de kg în viu mi se pare, în egală măsură, o inconștiență din partea părinților. În primul rând fiindcă a fi supraponderal este nesănătos. Nu, nu este un snobism să vrei să mănânci cât mai sănătos și nu ești nici cool, nici rebel dacă-i dai copilului prostii să mănânce. Desigur că fiecare face după cum îl taie capul dar nici nu trebuie desconsiderați părinții care se străduiesc să-și învețe copiii de bine și ascultă de nutriționiști, de cei care chiar au expertiză în domeniu, atunci când vine vorba de dieta copiilor lor. Da, este foarte important ce-i dai să mănânce, că doar n-o fi mai important cu ce rochiță o îmbraci de ziua ei.