Cei 4 pași pe care să-i parcurgi dimineața, dacă vrei să ai un corp frumos și sănătos, fără cure

Felul în care îți începi ziua este foarte important. Ca-n multe alte situații, începutul este decisiv pentru rezultatul unei acțiuni. Când vine vorba despre sănătate și siluetă, dimineața este foarte importantă pe de o parte fiindcă vine după un repaos îndelungat, iar corpul are nevoie de anumite lucruri și, pe de altă parte, fiindcă dă un anumit ritm organismului.

sursa: www.theguardian.com

Există câteva lucruri care, dacă reușești să ți le impui ca obiceiuri matinale, îți vor ajuta corpul să arate mai bine și să funcționeze în parametri mai buni. Iar rezultatele le vei vedea foarte repede. Garantez. Așadar

4 lucruri pe care e bine să le faci dimineața

1. Întinde-te

Primul lucru pe care să-l faci, când te-ai ridicat din pat, este să te întinzi pentru a-ți dezmorți mușchii după repaosul din timpul nopții. Fă câteva rotiri de cap, încet, rotește brațele pe rând, apoi bazinul din talie, fă câteva fandări și unele dintre jenele musculare vor dispărea. Plus că te vei umple de energie iar dispoziția ți se va îmbunătăți.

2. Bea o cană cu apă

Imediat după ce te-ai trezit. Adică 400 de ml, la temperatura camerei, încet, fără să te grăbești. Corpul tău este deshidratat fiindcă, desigur, în timpul somnului nu ai băut lichide. Această primă cană cu apă te va hidrata mai bine decât orice ai bea pe parcursul zilei. Iar efectele le vei observa peste tot: de la digestie până la aspectul pielii sau al părului.

3. Fă câteva exerciții simple

Un ritual simplu de dimineață îți va pune în mișcare tot sângele și-ți va stimula metabolismul. Începe cu rotiri de bazin. Nimic mai simplu. Doar stai în picioare, cu ele depărtate la nivelul umerilor, cu mâinile în șold și rotește circular bazinul, de la stânga la dreapta, apoi în sens invers. Fă asta timp de un minut sau mai multe, cât vrei, important este să-ți relaxezi mușchii și să-ți pui puțin în mișcare articulațiile.

Apoi rotiri de brațe. Poziția e aceeași. Le rotești mai întâi înspre spate, apoi în sens invers. Apoi, cu brațele întinse în lateral, tragele cât poți de mult înspre spate, apoi adu-le în față și repetă, la fel, timp de un minut sau până te plictisești. Îți vei dezmorți mușchii spatelui.

Mai faci apoi câteva fandări și genuflexiuni și putem trece la izometrie, exercițiile care-ți vor întări toți mușchii.

Următorul exercițiu fă-l timp de 1 minut.

Apoi, încă 50 de secunde sau cât poți, planșă.

4. Mănâncă neapărat

La jumătate de oră după ce ai băut apa de la primul punct. Dimineața poți să mănânci orice și oricât. Ai o zi întreagă în față deci sigur vei consuma caloriile respective. Obiceiul unui mic dejun consistent îți va da mai multă energie plus că vei ajunge să mănânci mai puțin la finalul zilei, atunci când nici nu mai ai activități fizice pe care să consumi caloriile și riști să te îngrași.

Plus că stomacul tău îți va fi recunoscător. Digestia, de asemenea, se va îmbunătăți. Dacă nu ești obișnuit(ă) să iei micul dejun, începe prin a te forța să mănânci orice, indiferent cât de puțin. Vei observa că, în timp, și organismul se va educa și va începe să-ți ceară să-l alimentezi dimineața.

Știu că e greu. Și eu am sărit mult timp peste această masă, mai ales că nu sunt o fire matinală. Acum, însă, dacă nu mănânc după cam o oră de la trezire, nu te poți înțelege cu mine toată ziua. :))

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.