Niciodată nu am putut să țin o cură de slăbire până la capăt sau să nu mă mai îngraș la loc după ce am slăbit. Am reușit la 30 de ani schimbându-mi stilul de viață și de a mânca. Desigur că tranziția nu am făcut-o peste noapte, ci cu pași mici și schimbări simple și suportabile. Dar este, după părerea mea, cea mai viabilă și durabilă soluție, pe termen termen lung.
Desigur că schimbarea cea mai de efect și durabilă implică eliminarea prăjelilor, a alimentelor de tip fast food sau ronțănele, a combinațiilor care îngrașă și întoarcerea la simplitate. Dacă vreți să vă aruncați un ochi pe lista mea de alimente, o găsiți AICI.
Acum, însă, vorbesc efectiv despre lucruri simple pe care oricine le poate face de mâine, fără a umbla în mod esențial la conținutul dietei zilnice. Adică:
1. Bea mai multă apă și mai ales când ți-e foame
Ține în permanență lângă tine o sticlă cu apă și bea câte puțin de câte ori poți. Vei vedea că te va face să mănânci mai puțin. În plus, setea este, de cele mai multe ori, confundată cu foamea. Așa că, dacă ai senzația că ai mânca ceva, bea, mai întâi, un pahar cu apă și așteaptă o jumătate de oră. Dacă încă îți mai este foame, mănâncă. Dacă nu, înseamnă că vorbea deshidratarea din tine.
2. Mănâncă puțin și des
Ideea este să nu mănânci niciodată pe fond de foame avansată fiindcă vei consuma o cantitate mult mai mare de alimente decât ai nevoie pentru a te sătura. Soluția este să mănânci ceva cam la 2-3 ore, o mică gustare, gen un măr, câteva alune, o banană. Nu vei mai ajunge să fii lihnit(ă) de foame și să te îndopi.
3. Mănâncă încet
Există un anumit timp până când senzația de sațietate ajunge la creier. Dacă mănânci încet, vei mânca mai puțin până să te saturi.
4. Pune-ți puțin în farfurie
Avem tendința inconștientă de a termina tot din farfurie. Mai bine pune-ți mai puțin. Poți oricând să-ți mai iei o porție în cazul în care îți mai este foame.
5. Poftele ți le satisfaci în prima parte a zilei
Când urmează să ai activitatea cea mai intensă. Așa vei avea timp să și consumi caloriile pe care le bagi în organism. Mă refer la dulciuri, paste, patiserie, dacă chiar nu poți renunța la ea.
6. Obișnuiește-te să mănânci dimineața
Orice doctor sau nutriționist îți va spune că e cea mai importantă masă a zilei. Cei mai mulți, însă, o sar din lipsă de timp, lene sau fiindcă își beau mai întâi cafeaua. Nici eu nu puteam, mult timp, să mănânc dimineața. Organismul, însă, e ca un copil. Se educă. Am început prin a mă forța să mănânc ceva, orice, oricât de puțin. Corpul apoi s-a obișnuit să primească acel aport de energie și a început să mi-l ceară. Acum, micul dejun a devenit la fel de obligatoriu ca spălatul pe dinți. Chiar dacă te-ai trezit târziu și ești în întârziere, nu pleci de acasă fără să te speli pe dinți, nu?!
7. La cină, doar proteine și legume
Fă-ți o regulă pentru ultima masă din zi: doar proteine, de preferat carne slabă, alături de câteva legume, crude, făcute pe grătar sau la abur, eventual și o salată. Simplu, fără sosuri. Îți va ajuta și metabolismul, o dată prin reglarea tranzitului intestinal, datorită fibrelor din legume, iar, pe de altă parte, proteinele vor intensifica arderile.
8. Mănâncă desertul separat
Amestecarea haotică de alimente este cea mai mare problemă a stilului de trai al omului modern. Iar obiceiul de a mânca, la finalul mesei, ceva dulce, adică ideea de desert, este unul foarte prost, din păcate dobândit chiar din copilărie. Indicat este să mănânci de cinci ori pe zi: trei mese principale și două gustări. Desertul, format din prăjituri sau fructe, trebuie să reprezinte una dintre aceste două gustări și trebuie mâncat la distanță de una-două ore de orice masă.
9. Cât mai puține sucuri îmbuteliate și băuturi complicate
Sucurile îmbuteliate au avantajul că sunt ieftine și la îndemănă. Reprezintă, însă, una dintre principalele cauze ale îngrășării. Și nu, cele fără zahăr nu sunt o soluție. Îndulcitorii artificiali, chiar dacă nu vin și cu aportul de calorii al zahărului, îți vor dezvolta dependență și vor mări nevoia de dulce sau de a mânca, în general. Băuturile complicate pe bază de cafea, atât de populare, au foarte multe calorii, grăsimi plus că laptele scade viteza de digestie a cafelei și-i taie din calitățile benefice pentru organism.
10. Încearcă să te miști mai mult
Sedentarismul este principala cauză a obezității și a bolilor cardio-vasculare. Dacă nu poți să te apuci de un sport sau să mergi la sală, măcar folosește-te de orice prilej pentru a te mișca: parchează mai departe de intrare când mergi la mall sau la supermarket, plimbă-te în timp ce vorbești la telefon, urcă pe scări nu cu liftul, mergi la o baie sau o imprimantă mai îndepărtată, la muncă.
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.