Există o preocupare majoră în presa internațională și în rândul experților cu privire la cazurile de îmbolnăviri grave în rândul persoanelor mai tinere, inclusiv copii. Chiar dacă afectate major sunt mai ales persoanele vârstnice și cu afecțiuni asociate, s-au înregistrat cazuri grave și chiar decese de persoane tinere care cel puțin aparent păreau perfect sănătoase. În Marea Britanie astăzi a fost anunțat decesul încă unui copil, de 5 ani, de exemplu. Cei de la The Guardian au contactat mai mulți experți pentru a încerca să lămurească această problemă, articolul îl găsiți pe larg AICI, și spun ei că aceasta este una dintre cele mai mari enigme ale pandemiei coronavirus. Și, surpriză… Nici experții nu se pot pune încă de acord, ci au mai multe teorii. Vă traduc, în continuare, părțile cele mai importante.
În unele cazuri, există afecțiuni asociate, unele știute, altele descoperite cu această ocazie. În altele, însă, nu s-au identificat niciun fel de comorbidități iar oamenii de știință se chinuie să descifreze modul de acțiune al coronavirus.
Virusologul Michael Skinner, de la Imperial College London, susține existența unor tipare genetice care să facă anumite persoane vulnerabile: “Este posibil ca unii dintre noi să avem o structură genetică anume care să facă mai probabil ca organismul să reacționeze mai rău în cazul infectării cu acest coronavirus.” Un exemplu de asemănare ar putea fi cu virusul herpes simplex. La unele persoane, o mutație care afectează celulele receptoare, denumite TLR3, din sistemul nervos central, face organismul incapabil de a se lupta cu cel mai rău impact al virusului: fac o boală denumită encefalită herpes simplex care poate duce la crize și convulsii, în cazul copiilor. “E posibil să vedem o formă similară de susceptibilitate la unele persoane infectate cu COVID 19 și asta să-i facă să dezvolte forme mai grave, cu efecte secundare serioase”, mai spune Michael Skinner.
Alți oameni de știință cred că ar putea avea legătură cu cantitatea de virus cu care este infectată o persoană. Virusologul Alison Sinclair, de la Sussex University, zice: “O persoană cu o încărcătură virală mare are mai multe particule de virus decât una cu încărcătură virală mai scăzută. Încă nu știm ce impact are încărcătura virală asupra simptomelor unei persoane infectată cu COVID 19. Este important să stabilim dacă există sau nu o legătură între încărcătura virală mare și simptomatologia severă.”
Acest punct de vedere este susținut și de Edward Parker, de la London School of Hygiene and Tropical Medicine: “Pentru COVID 19, primele rapoarte din China au sugerat că încărcătura virală este mai mare în cazul pacienților cu forme mai grave ale bolii, cum este și-n cazul SARS sau al tuberculozei. Deci este crucial să limităm expunerea la COVID 19 iar, dacă nu ne simțim bine, este vital să respectăm condiții stricte de autoizolare pentru a limita riscul de a-i infecta și pe alții.”
Concluzia unanimă a tuturor experților, ale căror păreri le-am tot citit de cel puțin o lună încoace, este că e prea mult necunoscut în cazul acestei boli ca să ne putem asuma deocamdată riscuri. Și e și normal să fie multe necunoscute și pentru oamenii de știință, fiind vorba despre un virus și o boală despre a căror existență s-a aflat acum 4 luni. Intervalul de timp în sine nu este suficient pentru a putea constitui o bază statistică solidă pentru concluzii ferme, deci, până se lămuresc și oamenii de știință, cel mai sigur este să încercăm să ne protejăm cât mai bine.
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.