8 schimbări simple care te ajută să slăbești fără să ții cură

Se poate slăbi fără diete complicate și calculat la sânge numărul caloriilor. Doar făcând câteva schimbări simple, zic eu, în modul de alimentație. Vorbesc despre eliminarea obiceiurilor proaste și chiar nocive pentru sănătate, nu doar pentru siluetă. Aceasta va veni ca bonus. 🙂 Iată care sunt acestea.

sursa: pinterest.com

1. Făină integrală în loc de albă

Și aici mă refer la pâine, paste, cereale pentru micul dejun etc. Atât când vine vorba despre grâu cât și de mălai. Acesta nu trebuie să fie procesat și e bine să fie amestecat cu hirșcă sau făină din alte cereale. Da! Mai există pe pământ și altele în afară de grâu și porumb. 🙂

2. Zahăr brut în loc de rafinat

Zahărul rafinat este foarte nociv pentru organism și dă dependență. Am explicat pe larg AICI. Ceal mai simplu lucru este să-l înlocuiești cu cel brut. Bine ar fi să treci și la nivelul următor, adică înlocuitorii naturali pe care-i găsești în articolul spre care am dat link.

3. Orez brun, roșu, negru sau basmati în loc de cel alb

Orezul alb, la fel ca făina albă sau mălaiul procesat, are încărcătură glicemică mare. Să folosești din cel brun, roșu, negru sau basmati nu e chiar atât de greu. Mie, una, mi se par chiar mai gustoase celelalte sortimente. E adevărat că sunt ceva mai scumpe dar nici nu trebuie să abuzezi de orez.

4. 5 mese regulate

N-o să crezi, dar dacă mănânci porții mici și dese, vei ajunge, per total, să mănânci mai puțin. Plus că organismul se va regla iar procesele metabolice se vor intensifica. 3 mese principale și 2 gustări, la distanță de 2-4 ore una față de alta, cu micul dejun fiind cea mai consistentă dintre ele și cina cea mai ușoară.

5. Simplitate

Fără sosuri, condimente cât mai simple și naturale, fără garnituri complicate, doar legume înăbușite, la grătar sau crude, și cu salate doar din legume. Desigur asta dacă nu salata este felul principal de mâncare, în sine, și atunci principiul e același: fără sosuri, crutoane, combinații de proteine, adică ou și brânză și carne. Alegeți doar una dintre ele.

De fapt, combinațiile alimentare nepotrivite sunt principalul motiv, în opinia mea, pentru că obezitatea a ajuns una dintre cele mai mari probleme în ziua de astăzi. Găsiți AICI un tabel al combinațiilor permise și interzise, întocmit de profesorul Gheorghe Mencinicopschi, vocea cea mai avizată, după părerea mea, în materie de nutriție.

6. Doar carne slabă și pește

Grăsimea de origine animală este cea care se traduce în colesterol rău, cel responsabil pentru multe probleme cardiovasculare. Puteți mânca inclusiv porc. Mușchi nu ceafă. 🙂

7. Fără prăjeli

Și cel mai sănătos aliment, prin prăjire, este încărcat cu grăsimi nesănătoase. Iar când trebuie neapărat să căliți ceva sau să folosiți ulei în prepararea termică a alimentelor, folosiți uleiuri rezistente la prăjire. Și aici vorbesc, în special, despre uleiul de cocos, palmier etc

8. Mai multă apă

Hidratarea este cheia sănătății. Repet până la epuizare: fiecare celulă din corpul nostru are nevoie de apă pentru a funcționa cum trebuie. Iar hidratarea se obține bând apă sau ceaiuri, eu îl recomand pe cel verde, nu sucuri, cafea sau alte prostii.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.