6 ponturi cu efecte-minune pentru subțierea taliei

Am observat că articolele despre abdomen au cam cel mai mare succes de unde înțeleg că mai toată lumea își dorește un abdomen plat și frumos. Este adevărat, și am mai zis asta, că e cam cel mai greu de făcut și de întreținut, chiar și pentru cei care muncesc multa la asta.

Vorbesc acum, însă, pentru cei care nu visează la pătrățele. Astea chiar nu se pot obține stând pe canapea, îmi pare rău să vă anunț. 🙂 Pentru cei care vor să-și mai subțieze talia sau care fac exerciții dar nu sunt complet mulțumiți de rezultate, iată câteva trucuri simple care vă ajută să mai scăpați de grăsimea din jurul taliei. Desigur că intensitatea efectelor este direct proporțională cu măsura în care le aplicați. Dacă vă mai și curățați dieta și mai faceți și exerciții, 6 pack-ul este doar la câteva luni distanță. Ba chiar și 8 pack-ul. 🙂

1. Bea apă

Renunță la sucurile îmbuteliate și bea apă câte puțin și constant pe tot parcursul zilei. În primul rând că te va ajuta să mănânci mai puțin.

2. Mănâncă puțin și des

Dacă reușești să te educi să nu sari niciodată peste micul dejun și să mănânci, în total, de 5 ori pe zi, 3 mese principale și 2 gustări, la distanță de 2-3 ore una de cealaltă, vei mânca mai puțin per total, îți vei alimenta corpul fix atunci când are nevoie de energie plus că-ți vei stimula arderile metabolice. Este un pas uriaș cu efecte pe măsură pentru siluetă și sănătate deopotrivă.

3. Introdu în dietă alimentele care ard grăsimi

Da, există așa ceva! Ajută la arderea depozitelor de grăsime, pe de o parte, dar și a grăsimilor din alte alimente. Aveți AICI lista.

4. Elimină alimentele rafinate

atunci când vorbim despre carbohidrați: făină, zahăr, orez etc. Exact ca-n cazul grăsimilor, carbohidrații răi îngrașă îngrozitor, cei buni ne ajută să avem o siluetă frumoasă și reglează digestia. Deci toate făinoasele să fie din făină integrală, orezul brun, roșu, basmati, negru și tot așa. Cât despre zahăr, aveți AICI toți înlocuitorii sănătoși și explicația de ce îndulcitorii artificiali pot să vă îngrașe. Pam pam

5. Folosește la gătit ulei de cocos

Toate alimentele naturale exotice sunt pline de antioxidanți. Profesorul Mencinicopschi explică faptul că asta ar fi și explicația pentru care în acele zone incidența bolilor cardio-vasculare este minimă, spre inexistentă, în condițiile în care acestea reprezintă principala cauză de mortalitate pe glob. Și nici obezi n-o să prea vedeți prin părțile alea de lume.

Ulei de cocos, în special, conține trigliceride cu lanț mediu care, spre deosebire de cele cu lanț lung din grăsimea de origine animală, sunt preferate la metabolizat și nu ajung să fie depozitate. Plus că uleiul de cocos este rezistent la temperaturi foarte înalte deci este și foarte sănătos.

6. Exerciții simple cu efecte uriașe

Simple, le poate face oricine acasă. Nici bani de sală sau de echipament nu-ți trebuie.

Desigur că efectele sunt cu atât mai mari și mai rapide cu cât faci mai multe. De asemenea, e bine să le variezi și cu altele. Găsești destule pe canalul meu de YouTube.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.