Există o întreagă dezbatere pe tema lactatelor, când vine vorba despre nutriție, mai ales în cazul curelor de slăbire. Așa cum am mai spus, în materie de hrănit sănătos, omul în care am cea mai mare încredere este profesorul Gheorghe Mencinicopschi, doctor Menci, din foarte multe motive: este un savant în adevăratul sens al cuvântului în domeniu, și-a petrecut toată viața făcând cercetare alimentară, expertiza sa a fost recunoscută și aplaudată și pe plan internațional. Iar profesorul Mencinicopschi spune că lactatele sunt bune pentru organism dar că nu în orice condiții.
Regulile consumului de lactate
1. Cu măsură
Regula doctorului Menci pentru lapte este 1 pahar de maximum 200 ml la 2 zile, nu mai mult de 3 pahare pe săptămână. Iar explicația domnului profesor este că o cantitate mai mare de atât va avea un efect contrar, adică de eliminare a calciului din oase.
În cazul brânzeturilor bogate în grăsimi, profesorul Mencinicopshi recomandă, tot așa, maximum de 3 ori pe săptămână și cel mult 50 de grame.
2. Nu le consumați împreună cu alte alimente
Lactatele nu trebuie combinate cu alte alimente iar brânza în niciun caz cu produsele din carne, cu atât mai puțin cea procesată. Este, probabil, cea mai frecventă greșeală care se face când vine vorba despre lactate. Singura combinație acceptată, spune doctor Menci, este cu pâinea integrală sau paste din grâu dur. Iar, în cazul brânzei, cu legume și verdeață.
3. Atenție la brânzeturile grase și la iaurturile cu fructe și zahăr
Brânza, în general, este bogată în grăsimi așa că trebuie consumată cu măsură, așa cum spuneam mai sus. Brânza proaspătă de vaci, însă, conține proteine ușor asimilabile, calciu, fosfor și vitamine din gama B. Așadar este foarte bună pentru organism. Dar nu în exces. Brânzeturile integrale, însă, nu prea au ce căuta în curele de slăbire.
Telemeaua conține multă sare deci trebuie evitată sau mâncată cu măsură, parmezanul trebuie folosit doar pentru a da gust mâncării, în cantități mici, brânza topită are densitate calorică mare, deci îngrașă, conține sare și citrați care împiedică fixarea calciului. Așa că mai bine o evitați, în niciun caz nu o dați copiilor și bătrânilor iar brânzeturile cu mucegai au conținut foarte mare de grăsimi și sare. La fel și în cazul cremelor de brânză care, de cele mai multe ori, au aditivi. Brânza de burduf este bună, în cantități moderate și asociată corect.
Urda, pe de altă parte, este excelentă pentru că are un conținut scăzut de grăsimi, nu are cazeină mai deloc, adică acea componentă din lapte care nu poate fi digerată corect de tubul digestiv uman, iar proteinele sale au aminoacizi formatori de fibră musculară, adică intensifică arderile. Așa spune doctor Menci, așa vă relatez.
Iaurtul și produsele lactate fermentate în general au efecte bune asupra digestiei și pot fi amestecate și cu cereale sau folosite ca sos. Cele cu adaos de zahăr și fructe, însă, nu sunt la fel de sănătoase și, în niciun caz, nu merg când vrei să slăbești. Varianta sănătoasă este iaurtul grecesc la care să adaugi fructe, de preferat de pădure.
Combinațiile proaste
1. Lapte cu cereale
Știu, este o combinație foarte populară pentru micul dejun. Asocierea glutenului din cereale, carbohidrat adică, și proteinele din lapte îngrașă. Este o regulă știută pentru diete: asocierea proteine-carbohidrați cu asimilare lentă îngrașă.
2. Lapte cu ciocolată
Și viceversa, adică ciocolata cu lapte.
3. Lapte și cafea
Laptele reduce tocmai acțiunea stimulatoare a cafelei și o face să fie digerată mai greu: chiar și în 3 ore, față de 20 de minute în cazul cafelei fără lapte.
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.