5 alimente care măresc abilitatea de concentrare deci te fac mai performant(ă)

Nu, articolul ăsta nu este despre cum să devii mai deștept. Alimente care să crească IQ-ul nu s-au inventat încă. Dar capacitățile noastre intelectuale depind foarte mult de stilul de viață. În primul rând ar trebui să faceți sport. Mișcarea contribuie la o mai bună oxigenare a creierului, la un somn liniștit, reduce riscul bolilor cardiovasculare. Deci tot ce este nevoie pentru ca organismul, deci și creierul, să funcționeze la parametri cât mai buni. Ideea că sportivii în general sunt proști este falsă și, după părerea mea, inventată de un om gras și frustrat.

sursa: theodysseyonline.com

Dar articolul ăsta este despre alimentație așa că iată o listă cu 5 alimente care te vor ajuta să-ți mărești capacitatea de concentrare deci și performanțele:

1. Sursele bune de cofeină

Cofeina crește capacitatea de concentrare. De asta vă place cafeaua. Pe termen lung, însă, excesul de cafea, ciocolată etc vor avea efect contrar pentru că măresc activitatea cardiacă. Variante sănătoase sunt ceaiul verde și ciocolata neagră.

2. Fructele roșii, în special afinele

Sunt bombe de antioxidanți. Ceea ce este un lucru foarte bun. Există specialiști prestigioși care sunt de părere că afinele reduc riscul bolilor degenerative ale creierului, gen Alzheimer și demență.

3. Peștele

Cel oceanic, gen somon, sardine, ton etc Pentru că este bogat în acizi grași Omega 3 care au un rol esențial pentru funcționarea creierului.

4. Avocado și nuci

Avocado este o sursă excelentă de grăsimi sănătoase dar nu trebuie consumat în exces. Nucile, de orice fel, sunt și ele surse de grăsimi sănătoase și antioxidanți. Trebuie, însă, să fiți foarte atenți la cantități.

5. Sursele sănătoase de glucide

Glucidele cresc energia și capacitatea de concentrare. Zahărul rafinat, însă, are efecte foarte nocive asupra creierului. Înlocuiți-l cu zahăr brut sau îndulcitori naturali. Îi găsiți AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.