Vă povestesc despre cartofi prăjiți pentru că sunt cei mai populari dar, de fapt, povestea este despre mâncarea de la fast food în general. Până acum nu foarte mult timp, adică vreo 5 ani, eram absolut disperată după cartofi prăjiți, mâncarea de la Mac Donalds, patiserie și Coca Cola. Toți cei care mă cunosc de mai mult timp pot confirma. Am mâncat camioane de cartofi prăjiți, cu brânză rasă deasupra.

Cum și de ce m-am decis să slăbesc și să-mi schimb stilul de viață v-am mai povestit, nu mai reiau aici. Cert este că, odată ce m-am apucat și de mișcare și am constatat, la un moment dat, că nu mai exista mare evoluție sau că rezultatele nu erau chiar pe măsura muncii depuse, m-am apucat de citit și am descoperit că nutriția este foarte importantă, mai ales după o anumită vârstă și mai ales pentru femei. V-am mai povestit că abdomenul depinde în proporție de peste 90% de ceea ce mănânci și că, genetic, sunt dezavantajate față de bărbați când vine vorba despre depozitarea subcutanată a grăsimilor, nici asta nu mai reiau.

Așa că, la un moment dat, mi-am impus să nu mai mănânc prăjeli, fast food, patiserie. Pe scurt, să trăiesc după regulile pe care vi le-am tot spus pe acest blog. Partea cu fast food-ul și patiseria au fost mai simple, pur și simplu am evitat să mai merg în mall-uri sau alte locuri în care să dau de ele. La Coca Cola am renunțat când mi-a explicat dentistul unde am să ajung dacă nu o fac, iarași nu intru în amănunte. Oricum, cine mă cunoaște încă se crucește că am făcut 4 ani de când nu am mai pus gura pe Coca Cola, în condițiile în care mai bine de 15 ani nu am băut altceva.

S-a mai întâmplat, la un moment dat, să gust Coca Cola, când nu aveam altceva, și așteptam acea satisfacție pe care îmi aminteam că o simțeam la fiecare sorbitură. Surpriză! Nici măcar nu-mi mai place gustul. Habar n-am cum am putut s-o beau atâția ani! Mă rog, am o bănuială dar, iarăși, nu intru în detalii.

Și să ajung și la cartofii prăjiți, pasiunea mea cea mai veche. Aici a fost mai greu. Mai ales că ai mei, în casă, parcă îmi făceau în ciudă. :)) Din momentul în care m-am decis să renunț la ei, practic în fiecare zi făceau. :)) I-am rugat, mai întâi, să aștepte să mănânc eu și abia apoi să-i facă. Măcar să nu mai fiu înfometată și să-mi fie mai ușor să rezist tentației.

Cert este că nu pot să vă spun exact dacă s-au oprit ei din făcut cartofi prăjiți sau m-am oprit eu din a mi-i dori. Nu-mi dau seama care fenomen s-a produs primul.

Revelația am avut-o, însă, după vreun un an și jumătate. Într-un context, am mers la Mac Donalds cu prieteni care aveau copil și care voia neapărat să mănânce acolo. Am crezut, sincer, că-mi va fi greu. Dar, surpriză! Am ajuns acolo și am constatat că nu mă tenta nimic. Am cumpărat pentru cei de acasă și am preferat să aștept să termine ei și să mergem în altă parte să mănânc ce-mi place mie.

Și mai surprinsă am fost când, având în față o tavă plină de cartofi prăjiți, am realizat că nu-mi amintesc ce gust au! Oau! Neamintindu-mi ce gust au, nici n-am avut vreo străbatere când i-am văzut. N-am avut nici cea mai mică tentație să mă ating de ei.

Vreau să subliniez un lucru: nu sunt adepta autoflagelării. Dacă îmi este poftă de ceva gust, doar că nu mă îndop. Am mai spus-o pe acest blog și cu alte ocazii: nu trebuie să te pedepsești dar nici nu e nevoie să mănânci cantități industriale pentru a-ți satisface o poftă sau o plăcere. Asta e o copilărie. Suntem oameni maturi și educați.

Dar, revenind la poveste, concluzia este simplă: creierul nostru tânjește după plăcerile pe care le cunoaște. Deci ține numai de noi să-i facem amintiri bune. E fix același lucru ca-n cazul educației: știe ce i-ai dat să citească.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.