Am întâlnit concepția că antrenamentele făcute acasă n-ar fi la fel de eficiente ca cele făcute la sală. Fals. Cât se poate de fals. Singurul lucru care face diferența este ambiția și determinarea cu care te ții de treabă. Atât. Restul sunt pretexte. Eu n-am mers la sală nicio zi timp de aproape 3 ani, până acum 2 ani când m-am apucat de MMA și mă duc doar o dată pe săptămână pentru antrenamentele de bătăi. Atât. În rest, mă antrenez doar acasă. Iar rezultatele sunt astea:
Cunosc multe persoane care merg la sală de ani de zile și, fără aroganță, nu arată ca mine. Nu spun că nu sunt eficiente antrenamentele la sală, făcute cu antrenor, ci doar că nu asta e neapărat cheia reușitei. Important este doar cât de mult ești dispus(ă) să transpiri, să muncești.
Pentru mine, mersul la sală nu era deloc o opțiune, când m-am decis să mă apuc de făcut mișcare. Din multiple motive: lipsa de timp, de bani, plus că sunt o persoană mai retrasă, căreia nu-i place să facă prea multe lucruri în public. O fi din cauza meseriei care presupune expunere destul de mare. 🙂
Așadar iată avantajele care m-au determinat pe mine să mă antrenez acasă:
1. Pică scuza cu timpul
Aveam și încă am un program de lucru infernal. Practic, abia așteptam să ajung acasă, unde stăteam foarte puțin. Mi se făcea groază doar la gândul că ar trebui să mă îmbrac și să mă mai duc undeva. Mai ales că sălile funcționează după un program. Nu te poți duce în creierii nopții.
În plus, eu nu sunt o persoană matinală. Dacă ar fi trebuit să mă trezesc cu noaptea-n cap ca să mă duc la sală, nu mi-aș fi ridicat niciodată fundul de pe canapea.
Dacă te antrenezi acasă, doar dacă nu vrei nu găsești măcar câteva minute pe zi să faci câteva exerciții. Nu există așa ceva! Poți să te antrenezi în timp ce te uiți la tv, de exemplu. Cum ar fi antrenamentul de mai jos:
Nu trebuie decât să vrei.
2. Economisești bani
Nu mai dai bani pe sală, pe antrenor și nici nu ai nevoie de vreun echipament special. Poți folosi o pătură în loc de saltea, dacă nu vrei să te întinzi direct pe covor, iar pe post de greutăți poți folosi sticle de plastic de 0,5 l umplute cu apă. Plus că găsești în orice supermarket saltele pentru antrenament sau greutăți și nici nu sunt atât de scumpe.
3. Nu te vede nimeni
Deci nu trebuie să-ți faci griji cu ce te îmbraci, eu mă antrenez în haine de casă, în pijamale, uneori chiar în chiloți. Nu mai vorbim că, dacă ești începător, nu-ți va fi jenă că te vede lumea că nu ai condiție fizică sau că abia te mai miști după 5 genuflexiuni.
4. E mai igienic
Nu mai folosești saltelele și greutățile cu care lucrează mii de alte persoane sau dușurile la comun. Eu una am oroare de tot felul de boli dermatologice pe care le poți lua în astfel de situații. La MMA când mă duc, am echipamentul meu și prefer să fac duș acasă.
5. Nu ești limitat de anumite tipuri de antrenamente
Poți să faci absolut orice fel de exerciții: yoga, HIIT, izometrice, cu greutăți. Internetul e plin de aplicații și filmulețe cu exerciții de tot felul. Nu trebuie să te îngrămădești cu zeci de alte persoane, să lucrezi doar o oră sau cât durează anumite cursuri. Poți experimenta orice, până găsești ce-ți place, să te antrenezi oricând și oricât ai chef. Repet, important e să vrei. 🙂
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.