Felul în care îți începi ziua este foarte important. Ca-n multe alte situații, începutul este decisiv pentru rezultatul unei acțiuni. Când vine vorba despre sănătate și siluetă, dimineața este foarte importantă pe de o parte fiindcă vine după un repaos îndelungat iar corpul are nevoie de anumite lucruri și, pe de altă parte, fiindcă dă un anumit ritm organismului.
Există câteva lucruri care, dacă reușești să ți le impui ca obiceiuri matinale, îți vor ajuta corpul să arate mai bine și să funcționeze în parametri mai buni. Iar rezultatele le vei vedea foarte repede. Garantez. Așadar
3 lucruri pe care e bine să le faci dimineața
1. Bea o cană cu apă
Imediat după ce te-ai trezit. Adică 400 de ml, la temperatura camerei, încet, fără să te grăbești. Corpul tău este deshidratat fiindcă, desigur, în timpul somnului nu ai băut lichide. Această primă cană cu apă te va hidrata mai bine decât orice ai bea pe parcursul zilei. Iar efectele le vei observa peste tot: de la digestie până la aspectul pielii sau al părului.
2. Fă puțină mișcare
Primul lucru pe care să-l faci, când te-ai ridicat din pat, este să te întinzi pentru a-ți dezmorți mușchii după repaosul din timpul nopții. Fă câteva rotiri de cap, încet, rotește brațele pe rând, apoi bazinul din talie, fă câteva fandări și unele dintre jenele musculare vor dispărea.
Apoi, dacă ți se pare prea greu să faci câteva exerciții, fă-l măcar pe următorul. Nu durează decât un minut.
3. Mănâncă neapărat
La jumătate de oră după ce ai băut apa de la primul punct. Dimineața poți să mănânci orice și oricât. Ai o zi întreagă în față deci sigur vei consuma caloriile respective. Obiceiul unui mic dejun consistent îți va da mai multă energie plus că vei ajunge să mănânci mai puțin la finalul zilei, atunci când nici nu mai ai activități fizice pe care să consumi caloriile și riști să te îngrași.
Plus că stomacul tău îți va fi recunoscător. Digestia, de asemenea, se va îmbunătăți. Dacă nu ești obișnuit(ă) să iei micul dejun, începe prin a te forța să mănânci orice, indiferent cât de puțin. Vei observa că, în timp, și organismul se va educa și va începe să-ți ceară să-l alimentezi dimineața.
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.