Cât și ce trebuie să mănânci din fiecare categorie de alimente pentru un corp frumos și sănătos

Am zis de mai multe ori că o dietă completă este cea mai sănătoasă și, dacă știi ce, când și în ce cantitate să mănânci, n-ai probleme nici cu menținerea siluetei. Deci eu, una, nu recomand niciun regim care implică eliminarea vreunei categorii: proteine, carbohidrați sau grăsimi. Organismul are nevoie de toate. Desigur că nu în aceeași proporție. Și atunci vine natural întrebarea: dar care e ordinea priorităților în alimentație? Păi haideți să și răspundem.

sursa: www.theguardian.com

Ordinea priorităților într-o dietă sănătoasă

1. Alimentele de bază

Principala sursă de energie pentru organism trebuie să vină din alimentele de bază care provin din sursă cerealieră, spune profesorul Mencinicopschi, ale cărui principii eu, una, le urmez cu sfințenie. Adică: pâine, paste, fulgi de cereale. Toate din făină integrală. Așadar, contrar tendințelor din ultimii ani care vă spun cât de tare vă îngrașă carbohidrații, aceștia trebuie să fie baza alimentației voastre, nu grăsimile sau dulciurile concentrate

2. Legumele și fructele

Sunt principala sursă de vitamine și minerale, deci de sănătate. Ele nu trebuie să lipsească din meniul zilnic nici măcar când vreți să slăbiți, deși fructele, prin aportul mare de fructoză, pot îngrășa, deci trebuie consumate cu grijă. Un articol separat despre cum se mănâncă fructele și legumele, bazat tot pe expertiza profesorului Mencinicopschi, puteți citi AICI.

3. Sursele sănătoase de proteine și grăsimi

Lactatele sunt, de asemenea, alimente de bază care trebuie consumate în fiecare zi, pentru aportul de proteine, grăsimi dar și calciu, esențial pentru sistemul osos. Fiecare produs din această categorie, însă, se consumă altfel și trebuie să aibă o periodicitate diferită în dietă. Care sunt lactatele pe care trebuie să le mâncați zilnic, pe care trebuie să le evitați total și care trebuie consumate cu măsură, cu tot cu explicațiile aferente, aflați dacă citiți articolul pe care îl găsiți AICI.

Ouăle, carnea și peștele nu trebuie nici ele să lipsească din alimentația zilnică. Nu le amestecați, însă. Organismul are mari probleme să descompună feluri diferite de proteină.

Carnea de pui este foarte bună, la fel și peștele. Nu le amestecați, însă. Carnea roșie este, și ea, esențială pentru sănătate pentru că e principala sursă de fier. Este recomandat să o consumați de 2 ori pe săptămână.

De asemenea, uleiul de măsline, avocado, peștele oceanic, în special somonul, semințele și toată categoria de nuci sunt surse nemaipomenite de grăsimi sănătoase de care în special sistemul nervos are mare nevoie. Cam 20% din aportul zilnic de nutrienți trebuie să fie reprezentat de grăsimi.

Desigur că toate acestea este important să provină din surse sănătoase. Așadar iată care sunt acestea.

Lista surselor sănătoase de proteine, carbohidrați și grăsimi

1. Proteine
  • curcan
  • pui
  • ton
  • sardine
  • carne roșie slabă
  • ouă
  • iaurt grecesc
  • brânză degresată
  • urdă
  • pătrunjel
2. Carbohidrați
  • năut (și sub formă de humus)
  • orez brun sau basmati
  • paste integrale
  • pâine/lipie/cereale integrale
  • hrișcă
  • cartofi noi/dulci (nu prăjiți :))
  • fasole
  • fulgi de ovăz
  • mere
  • fructe de pădure
3. Grăsimi
  • avocado
  • ulei de măsline
  • somon
  • fructe de mare
  • migdale
  • unt de arahide
  • unt de migdale
  • ulei de cocos
  • semințe de cânepă și chia
  • semințe de in și pin

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.