Am auzit extrem de multe persoane plângându-se că nu slăbesc deși nu mănâncă mult sau nu dau jos câte kg și-ar dori chiar dacă țin dietă.
Dacă nu vorbim despre o problemă de sănătate, și ar trebui să mergi la doctor ca să te lămurești dacă este așa și să te tratezi dacă este cazul, atunci, cel mai probabil, faci una dintre greșelile de mai jos:
1. Nu te hidratezi cât trebuie
Am început cu hidratarea pentru că este foarte importantă pentru organism fiindcă fiecare celulă are nevoie de apă pentru a funcționa corect. Deci și procesele metabolice. Asta pe de o parte. În plus, deshidratarea duce la senzație de foame, adică vei confunda setea cu foamea. Ți se poate părea ciudat dar așa este. Pentru a fi sigur(ă), soluția este ca atunci când ți-e foame să bei niște apă apoi să aștepți măcar jumătate de oră. Dacă în continuare îți este foame, abia atunci mănânci.
Pe de altă parte, dacă bei apă vei mânca mai puțin, măcar și pentru că-ți ocupă spațiu în stomac. Deci numai avantaje. 🙂
2. Mănânci sănătos dar prea mult
Multe alimente sănătoase au aport caloric foarte mare. De exemplu toată gama de nuci. Sunt surse nemaipomenite de grăsimi sănătoase și trebuie neapărat să-i asigur organismului o cantitate suficientă de grăsimi dar sunt, în același timp, bombe calorice. 100 de grame de migdale sau de alune au aproape 700 de calorii!! Ca să nu mai vorbim despre cajou sau nuci braziliene. La fel și avocado. Foarte sănătos dar un singur fruct are în jur de 200 de calorii.
Insist: este important să le mănânci dar măsura este cheia în toate.
3. Nu mănânci când și cum trebuie
Un regim alimentar organizat este, de asemenea, esențial atunci când vrei să slăbești. Chiar dacă ți se pare mult, trebuie să mănânci 3 mese principale și 2 gustări. Adică să mănânci porții mici și dese. În primul rând, asta te va ajuta să nu te îndopi și să nu mănânci mai mult decât ai nevoie. Mai ales la cină.
Micul dejun este obligatoriu și trebuie să fie cea mai consistentă masă a zilei. Cea mai mare greșeală este să-l sari. Din același motiv pentru care greșit este și să nu-ți alimentezi organismul atunci când are nevoie: de exemplu înainte de un antrenament. Explicația este simplă: dă-i corpului calorii atunci când are nevoie de ele, când are activitate. Atunci vei mânca și el le va consuma, le va folosi pentru dezvoltarea masei musculare care consumă, la rândul ei, mai multe calorii. Altfel, dacă organismul nu are combustibil, la efort va arde… masă musculară nu grăsimi. Plus că va intra în regim de avarie și se va apuca să-și facă rezerve. Ai ghicit! Sub formă de grăsime. 🙂
Plus că un program de masă bine organizat, combinat cu o nutriție sănătoasă și ceva mișcare, va duce la intensificarea proceselor metabolice.
4. Nu mănânci suficiente fibre
Fibrele sunt cele care ajută tranzitul intestinal. O digestie lentă duce la formarea depozitelor de grăsimi. Orice problemă gen constipație sau diaree indică un dezechilibru metabolic și trebuie să te preocupe.
Deci ai nevoie de o dietă bogată în legume! Asta este prima regulă. Cerealele integrale sau năutul, de exemplu, sunt, de asemenea, foarte bune pentru stimularea digestiei.
5. Strici mâncărurile sănătoase
Bucătăria modernă este plină de obiceiuri nesănătoase. Cum ar fi toppingurile și dressingurile. Dacă, de exemplu, o salată o inunzi cu un dressing de brânză franțuzească, să zicem, sau maioneză, eventual îi mai adaugi și crutoane, ai obținut sute de calorii. S-a dus naibii ideea de sălățică ușoară și cu puține calorii.
De asemenea, 100 de grame de cartofi, de exemplu, copți sau fierți au în jur de 80 de calorii, prăjiți au 400! Cam asta este diferența.
6. Combini greșit alimentele
Am mai explicat că puține sunt alimentele care îngrașă ele în sine. Combinarea lor greșită, însă, duce la îngreunarea digestiei, de multe ori. Și nu e foarte complicat, datorită profesorului Gheorghe Mencinicopschi care a făcut un tabel al combinațiilor extrem de simplu de citit. Îl găsiți AICI, împreuna cu toate explicațiile.
7. Consumi alimente dietetice dar care sunt nesănătoase
Alimentele dietetice, și includ aici și băuturile sau înlocuitorii sintetici pentru zahăr, sunt una dintre cele mai mari capcane. În primul rând pentru că cele mai multe conțin mulți aditivi alimentari foarte nocivi și care duc, până la urmă, la creșterea în greutate, iar, pe de altă parte, fiindcă, în majoritatea cazurilor, aceste produse nu țin de foame și ajungi, până la urmă, să mănânci mai mult.
Cât despre zahăr, am vorbit AICI despre efectele sale nocive, înlocuitorii sănătoși și de ce te îngrașă cei sintetici.
8. Nu iei în calcul băuturile
Băuturile au calorii deci trebuie să le iei în calcul ca pe orice alt aliment. Nu mai vorbim despre sucurile îmbuteliate care mai vin și cu tot felul de aditivi sintetici. Alcoolul, de asemenea, îngrașă.
9. Nu te odihnești suficient
Am vorbit și cu alte ocazii despre importanța odihnei, mai ales atunci când vrei să slăbești. Organismul are nevoie să se refacă iar orice privațiune îl va băga în starea de autoapărare. Adică își va încetini toate procesele și se va apuca să-și facă provizii. Plus că oboseala se traduce printr-o poftă mărită de mâncare dar și dezechilibre hormonale cu același efect.
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.