Cum slăbești după Paște. Programul meu

Sărbătorile, în general, înseamnă mese copioase și multă leneveală așa că multă lume iese din ele cu mai multe kg decât a intrat. Vin, însă, zile frumoase și călduroase și toți, dar mai ales toate :)), ne dorim să arătăm cât mai bine în rochițe vaporoase și scurte dar poate chiar mai mult fără ele. :))

Cum să faci să ajungi la o siluetă frumoasă după sărbători și să scapi de kg în plus? Iată un program în 5 pași pe care l-am conceput.

1. Detoxifiere și 3-4 kg jos

Nici nu vreau să mă gândesc la ce ați mâncat zilele astea. Ficatul vostru, însă, cu siguranță simte efectele. Așa că o cură de 3 zile de detoxifiere va fi o binecuvântare pentru organism și vă ajută să dați jos și câteva kg, 3-4 în funcție de organism. Este concepută de profesorul Gheorghe Mencinicopschi deci v-o recomand cu toată încrederea.

ZIUA 1

Mic dejun: Suc din 2-3 grapefruit-uri în care puneţi o lingurinţă de spirulină pe care o cumpărați de la farmacie. O ceaşcă de ceai de plante, cu miere.

Prânz: O salată mare din castraveţi, roşii, ardei roşu, ardei galben, ţelină, morcovi, ridichi, broccoli şi multe frunze de pătrunjel, cu ulei de măsline şi zeamă de lămâie plus un pahar de suc din 2 portocale, 1 măr, 2 morcovi, 1-2 cm de rizom crud de ghimbir, tulpină de ţelină.

Cină: o salată din sfeclă roşie, ceapă, usturoi, untişor, salată, andive, mentă, cu ulei de măsline plus un suc făcut la blender dintr-o jumătate de ananas proaspăt şi o felie de pepene galben.

ZIUA 2

Mic dejun: 150 ml de iaurt, magiun de Topoloveni şi 300 de ml de apă plată cu zeama de la o jumătate de lămâie.

Gustare: Făcută la blender din: 2-3 morcovi, jumătate de tulpină de ţelină, jumătate de lămâie verde, 5-6 miezi de nucă, o ceşcuţă de stafide. Amestecul îl diluați cu apă plată.

Prânz: Salată de seminţe crude de dovleac, de floarea soarelui, morcov ras, ardei roşu şi galben, roşii, ridichi, rondele de ţelină, cu vinegretă obţinută din ulei de măsline cu zeamă de lămâie, plus un ceai de mentă.

Gustare: o banană şi un suc făcut la blender din 2-3 piersici sau nectarine, o legătură de mentă proaspătă, o linguriţă de magiun de Topoloveni.

Cină: Legume la grătar, roşii, ardei, fenicul, dovlecei, ciuperci, ceapă, vinete, cartofi dulci. Se pot stropi cu ulei de măsline şi zeamă de lămâie.

ZIUA 3

Mic dejun: Salată de fructe din pere, mere, struguri, ananas, mango. Iaurt natural cu o linguriţă de fulgi de ovăz şi magiun de Topoloveni, plus o ceaşcă de ceai verde, neîndulcit şi un pahar de suc la blender din 1-2 pere, o ceaşcă de zmeură şi una de căpşuni.

Prânz: Supă rece din roşii, ceapă, usturoi, castraveţi, andive, pătrunjel frunze şi rădăcină, morcov, piper negru, toate măcinate, cu pâine integrală, plus ceai verde neîndulcit.

Gustare: un fruct proaspăt (măr, pepene, cireşe, pară, zmeură etc.)

Cină: Paste din grâu dur preparate “al dente”, cu ulei de măsline şi sos pesto cu busuioc. Mai puteți mânca și puţină brânză proaspătă, cu seminţe de pin, cu salată din ardei, roşii, ceapă, usturoi cu ulei de măsine şi zeamă de lămâie verde.

2. Curățați-vă puțin dieta

După detoxifiere, urmați regulile unei diete sănătoase pe care le găsiți AICI. 

3. Puneți puțin fundul la muncă

Adică faceți exerciții cardio, pentru tonifiere pe de o parte dar și pentru încă 1-2 kg în minus.

4. Exerciții pentru tonifierea fundului și picioarelor

Puneți fesierii la muncă puțin și picioarele ca să aveți un aspect zvelt și tineresc. Asta faceți cu exerciții funcționale care ajută la creșterea rezistenței și la mărirea masei musculare. Aveți mai jos un program în timp real. Nu trebuie decât să dați play la video și vă antrenați împreună cu mine.

Dacă faceți zilnic exercițiile de la punctele 3 și 4 vă garantez că, în primul rând, vă veți simți mai frumoasă, nu doar că veți arăta mai bine. Încrederea în sine face 90% din valoarea unei ținute. Aceeași rochie poate arăta banal sau fabulos în funcție de CUM este purtată.

5. Hidratați-vă și odihniți-vă

2 l de apă sau ceai pe zi și 6-8 ore de somn pe noapte. Vor spori exponențial rezultatele exercițiilor și ale detoxifierii. Și pielea va fi mai luminoasă și mai frumoasă.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.