De ce te îngrași după cura de slăbire. Și soluții

Am auzit foarte multe persoane în jurul meu plângându-se că s-au îngrășat la loc sau chiar mai tare după ce au ținut cură de slăbire. Articolul ăsta este pentru ele dar și pentru cei care vor să slăbească sau tocmai au reușit și, desigur, vor să se mențină.

De ce te îngrași după anumite cure de slăbire

În primul rând, contează foarte mult ce metodă alegi ca să slăbeşti. Dacă mergi la un nutriţionist competent, cu siguranţă nu te mai interesează nici articolul ăsta, pentru că specialistul îţi spune şi cum e cu readaptarea.

Cele mai păcătoase sunt „dietele minune”, sperând că nu ai apelat la tot felul de prafuri şi alte prostii. Am mai spus asta, minunile nu le face decât Dumnezeu. Orice cură extremă (gen înfometare, cura cu un aliment etc) îţi dă pur şi simplu metabolismul peste cap. Corpul uman are un mecanism excelent de autoapărare şi de adaptare. O cură extremă este un atac asupra lui. Îi vor lipsi elemente esenţiale funcţionării corecte aşa că va intra într-un regim de avarie. Pe scurt, va începe să consume mai puţine calorii pentru aceleaşi activităţi. Cu alte cuvinte, când vei reveni la viaţa pe care o aveai înainte de cură, te vei îngrăşa mai repede şi mai tare decât înainte.

Un corp slab şi tonifiat este, de cele mai multe ori, un semn de sănătate. Aşadar, cheia este să-ţi reglezi metabolismul. Deci, dacă vrei să slăbești, sfatul meu este să o faci urmând pașii pe care i-am descris AICI. Dacă ai slăbit deja iată

Ce trebuie să faci

1. Ia-o încet: măreşte aportul de calorii treptat

După o cură, nu te poţi întoarce la viaţa pe care o duceai înainte. Nu brusc, nu te mai poţi întoarce DELOC. Bineînţeles că trebuie cumva să începi să mănânci ca un om normal. Fă-o însă treptat. În funcţie de dieta pe care ai urmat-o, creşte aportul cam cu 100 de calorii o dată la o săptămână până ajungi la cantitatea necesară greutăţii tale şi activităţilor pe care le faci. Evident că, dacă faci sport regulat, vei avea nevoie de o cantitate mai mare de calorii decât dacă duci o viaţă sedentară.

2. Dă-i organismului tot ce are nevoie

Fă-ţi analizele şi vezi ce lipsuri de vitamine şi minerale ai. Şi încetează cu prostiile. Nu te îngraşi de la vitamine. Un organism sănătos va funcţiona în parametri normali, unul afectat va intra în regim de avarie şi am explicat mai sus ce se întâmplă.

Aşa că trebuie să mănânci cu cap. Nu evita proteinele. Ai nevoie să-ţi dezvolţi musculatura plus că îţi vor accelera metabolismul. Dă-i organismului tău şi grăsimi, şi glucide, şi carbohidraţi dar cu măsură. Şi ajungem, de fapt, la esenţial.

3. Fă-ţi un regim de viaţă sănătos

Nu te mai întoarce la stilul de viaţă în care mâncai numai prostii. Dacă mănânci de calitate, poţi să mănânci suficient. Nu va mai fi nevoie să suferi de foame. Principiile de bază ale mâncatului corect şi lista de alimente pe care o recomand eu le găseşti AICI.

4. Alimentele minune

Da, există aşa ceva. În primul rând, consumă fibre. Acestea favorizează digestia, protejează colonul şi stimulează eliminarea grăsimii inutile. Surse de fibre: legume, fructe, cereale integrale.

Ananasul crud şi ardeii iuţi intensifică, de asemenea, arderile, fructele roşii conţin multe substanţe antioxidante. Mai multe detalii AICI.

5. Bea multă apa şi consumă sare şi zahăr cu moderaţie

Nu încetez să repet: hidratarea este esenţială pentru organism. Revin cu acelaşi argument simplu şi de bun simţ: fiecare celulă a corpului tău are nevoie de apă ca să funcţioneze corect. Şi am explicat mai sus ce se întâmplă când organismul nu funcţionează în parametri. Sarea în exces duce la deshidratare iar, în cazul zahărului, nu cred că mai este nevoie să vin cu argumente.

6. Fă sport

Ideal ar fi ca să fi slăbit făcând mişcare. Dacă nu, bine ar fi să te apuci. Poţi să faci sport acasă. Și există exerciţii şi antrenamente specifice pentru stimularea metabolismului. Iată un exemplu:

Apoi, o altă soluție este să adaugi greutăţi la antrenamentele tale obişnuite sau să le creşti, dacă foloseşti deja. Creşterea masei musculare va duce la accelerarea metabolismului. Adică muşchii consumă mai mult.

Dacă ai deja ceva experienţă în domeniu, antrenamentele de tip HIIT (High Intensity Interval Training), adică exerciţii pe intervale scurte de timp executate la intensitate foarte mare, au proprietatea de a intensifica procesele metabolice.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.