5 trucuri ca să mănânci cât vrei fără să te îngrași

Vrei să slăbești dar nu reușești să ții cură de slăbire? Știu exact cum este. Ani la rând am vrut să slăbesc dar nu puteam fiindcă numai ideea de dietă, de restricții mă deprima.

img_3452

Există, însă, lucruri simple pe care oricine le poate face iar partea cea mai bună este că nici nu veți pune la loc kg. Așadar

5 trucuri pentru siluetă fără dietă

1. Bea mai multă apă

Obișnuiește-te să bei mai multă apă. Eu îmi încep întotdeauna ziua cu o cană de 400 de ml de apă pe stomacul gol, imediat ce mă trezesc, înainte de a face orice altceva. Bea multă apă și pe parcursul zilei. Organismul tău va funcționa mai bine dacă este hidratat corespunzător.

În plus, când ți se face foame, bea mai întâi niște apă și așteaptă măcar jumătate de oră. E posibil să constați că, de fapt, îți era sete nu foame și ai interpretat greșit semnalele transmise de corpul tău.

Iar, când știi că urmează să te așezi la masă, bea apă cam cu jumătate de oră înainte. Îți va mai tăia senzația de foame, stomacul nu va mai fi la fel de gol și vei mânca mai puțin.

2. Mănâncă încet și nu te îndopa

În primul rând, încearcă să mănânci încet, adică să nu-ți umpli gura și să mesteci pe îndelete. Vei vedea că te vei sătura mai repede și cu mai puțină mâncare. În plus, măsura este cheia. Mai ales în cazul alimentelor care îngrașă, încearcă să mănânci cât să-ți potolești pofta. N-ai nevoie de un camion de înghețată. Încearcă să te limitezi la una singură.

Aceeaşi regulă şi în cazul alcoolului. Am mai spus că este inamicul siluetei, mai ales al abdomenului. Nu spun să renunți de tot la el dar nu exagera. Bea un pahar de vin (de preferinţă sec) sau de tărie, dacă nu te poţi abţine, dar după masă. Bătrânii ştiu ei ce ştiu când spun să bei o ţuică pe stomacul gol ca să ai poftă de mâncare. Este perfect adevărat. Te vei minuna şi tu cât de mult vei putea mânca. Şi încearcă să te limitezi la băuturi simple. Ce să vezi?! Băuturile dulci (de tip aperitiv), ca orice alt aliment dulce, conţin zahăr deci îngraşă.

3. Pune-ți porții mici

Avem inconștient tendința de a termina tot din farfurie. Pune-ți porții mici, poți oricând să te ridici să-ți mai iei una.

4. Înlocuiește ingredientele din mâncărurile preferate cu unele mai sănătoase

Nu spun să renunți la paste sau la sarmale. Dar poți, de exemplu, sarmalele să le faci din carne slabă și orez negru, brun sau basmati iar pastele să fie integrale.

De asemenea, încearcă să mănânci doar carne slabă. Aici nu prea ai restricții pentru că proteinele necesită mai mult efort din partea organismului pentru a fi descompuse. Atenție însă la combinații. Am dat AICI tabelul celor care îngrașă și care te ajută să slăbești.

5. Alimentele minune care intensifică arderile

Ananasul crud, ardeii iuţi, pătrunjelul sau ceaiul verde sunt doar câteva exemple. Ai grijă să le adaugi în regimul tău zilnic.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.

2 thoughts on “5 trucuri ca să mănânci cât vrei fără să te îngrași

  1. Leguminoasele au proprietatea de a crește valoarea biologică a proteinelor, spune profesorul Mencinicopschi, deci și efectele acestora asupra organismului vor fi mărite. Prin leguminoase înțelegem năut, linte, fasole, mazăre, soia, iar ca surse de amidon avem toate produsele făinoase plus cartofii și orezul. Si în alta postare precizezi faptul ca ,, nu combina la aceiași masa carbohidrați ( cereale si derivatele , orez , paste,biscuiți patiserie miere cartofi castane dovlecel) cu proteine ( fasole uscata, Mazăre , brânza ,nuci oua peste , …

    • Nu stiu de unde l-ai citat tu pe prof Mencinicopschi. Eu am pus tabelul combinatiilor alimentare, conceput de dumnealui si care se gaseste in mai multe carti de-ale sale si in multe alte surse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *