5 pași pentru un corp frumos și sănătos

Kg în plus nu sunt doar o problemă de estetică. Ele indică dezechilibre în organism pe care, mai devreme sau mai târziu, le decontăm. Însă, nici dacă ești slab nu înseamnă neapărat că totul e în regulă. Există noțiunea de “skinny fat”, adică acele persoane care sunt slabe pentru că musculatura le este nedezvoltată și acoperită de strat adipos. Și desigur că înfometarea nu are cum să fie sănătoasă.

poza noua

Cheia este măsura și echilibrul.  Iar pentru asta trebuie să faci  5 lucruri simple.

1. Bea multă apă

Hidratarea este esențială pentru organism pentru că fiecare celulă are nevoie de apă pentru a funcționa corect. Plus că, de multe ori, confundăm setea cu foamea, oricât de ciudat ar părea. Încercați un truc simplu: când vă este foame, beți un pahar de apă și așteptați. Dacă după jumătate de oră tot vă mai este foame, mâncați. Oricum veți observa că vă veți sătura cu mai puțină mâncare. Un adult trebuie să bea 2-3 l de apă pe zi, în funcție de anotimp și de activitatea fizică pe care o are.

2. Puneți-vă ordine în programul de mese

Mâncatul dezorganizat este una dintre principalele cauze pentru creșterea în greutate și multe boli de nutriție. Logic și sănătos este să-ți alimentezi organismul atunci când are nevoie de energie, nu să-ți îngreunezi digestia când te duci la culcare. Ideal este să mănânci de 5 ori pe zi: 3 mese principale și 2 gustări. Micul dejun trebuie să fie cea mai consistentă masă iar cina, desigur, cea mai ușoară. Așa nici nu veți mai mânca pe fond de foame intensă deci nu vă veți mai îndopa.

3. Respectați câteva reguli simple

Carbohidrații, cei care dau multă energie aproape instantaneu dar pe durată mai mică, trebuie mâncați dimineața și în timpul zilei, atunci când activitatea fizică este intensă. Este și logic: organismul trebuie să aibă pe ce să consume energia nu să o depoziteze sub formă de strat adipos. Seara, mâncați proteine din carne slabă sau pește și legume. Fructele se mănâncă separat, la distanță de 2 ore de orice masă și nu seara, fiindcă îngreunează digestia. Pot constitui micul dejun sau o gustare, între mese.

Un exemplu de meniu: dimineața mâncați un bol de cereale integrale simple, fără arome și adaosuri, cu lapte, la 2 ore distanță, un măr sau o banană, la prânz o supă cremă de legume, după alte 2 ore o gustare formată din 10-12 migdale crude iar seara, de exemplu, somon cu legume la grătar și o salată.

Ideea este să mâncați cât mai simplu și să evitați alimentele foarte procesate și tot felul de biscuiței, covrigei sau alte genuri de mâncare tip fast food. Toate acestea vin doar cu calorii goale. Adică nu fac decât să vă îngrașe, fără a-i aduce organismului vreun nutrient de care are nevoie.

În plus, dacă înlocuiți făina albă cu cea integrală, la pâine și făinoase, orezul alb cu cel basmati, negru, roșu sau brun și zahărul rafinat cu cel brun sau miere, veți da jos repede câteva kg.

4. Evită combinațiile interzise

De foarte multe ori, nu vă îngrașă alimentele pe care le mâncați ci combinațiile proaste de alimente. Și sunt câteva repere pe care trebuie să le aveți în minte: nu combinați mai multe feluri de proteine la aceeași masă fiindcă organismul va avea probleme să le proceseze. Deci nu carne cu brânză sau cu ouă. Nu combinați carbohidrați cu proteine și nici mai multe surse de amidon. Deci nu mâncați cartofi cu carne sau cu pâine sau alte făinoase și nici cu brânză, nici carne cu pâine sau paste. La legume nu aveți restricții iar fructele, cum spuneam, se mănâncă separat.

5. Faceți mișcare

Este foarte importantă nu doar pentru o siluetă frumoasă ci mai ales pentru sănătatea sistemului cardio-vascular. Chiar dacă nu faceți sport, puteți începe cu lucruri simple: parcați mai departe de intrare când mergeți la mall, urcați pe scări în ritm alert, nu cu liftul, nu tipăriți la imprimanta cea mai apropiată de biroul vostru, mergeți la toaleta de pe alt etaj, la serviciu, coborâți din autobuz cu o stație mai devreme și mergeți puțin pe jos, plimbați-vă în timp ce vorbiți la telefon, ridicați-vă de la birou și faceți câțiva pași o dată la fiecare 15 minute.

Apoi, puteți trece la nivelul următor: faceți exerciții acasă, în timp ce vă uitați la tv. Găsiți pe blog, la categoria “Programul meu de mișcare”, și pe canalul meu de YouTube multe exemple simple, cu tutoriale video, de antrenamente pentru care nu aveți nevoie de niciun echipament sau de prea mult spațiu.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.