În majoritatea cazurilor, peste 90% aș zice, sursa îngrășării sau a unui organism dezechilibrat din punct de vedere nutrițional este mâncatul din alte motive decât foamea. Mulți oameni ar mânca mult mai puțin și mai sănătos dacă ar face-o doar atunci când organismul chiar are nevoie să fie alimentat.
Problema e cu mâncatul pe fond emoțional, din plictiseală, din cauza unor carențe nerezolvate din organism sau atunci când setea e confundată cu foamea. Să le luăm pe rând.
1. Mâncatul pe fond emoțional sau de plictiseală
Există o vorbă care mi-a plăcut mult: “dacă nu ți-e suficient de foame încât să mănânci un măr, atunci nu ți-e cu adevărat foame. Ești doar plictisit(ă)”. Este și cazul mâncatului pe fond de stres sau emoțional. Încearcă să-ți găsești ceva de făcut: să te plimbi, să citești o carte, să faci mișcare sau orice altă activitate. Ceva care te liniștește, te relaxează, te binedispune. Iar ca să-ți dai seama și mai bine dacă ești în această situație, iată
Semne că mănânci pe fond emoțional
FOAMEA EMOȚIONALĂ FOAMEA FIZICĂ
Foamea apare subit foamea apare treptat
Trebuie satisfăcută IMEDIAT nevoia nu e intensă, poți amâna masa
ți-e poftă de anumite alimente ai mânca orice
mănânci pe fugă, de obicei pe ascuns poți savura masa într-o companie plăcută
nu ești satifăcut(ă) nici când ești plin(ă) te oprești când te simți plin(ă)
te simți vinovat(ă) după ce ai mâncat nu te simți vinovat(ă) fiindcă ai mâncat
2. Poftele alimentare, semne de lipsuri din organism
O poftă de mâncare exagerată sau poftele chinuitoare de dulce, sărat sau gras este, de multe ori, semnul unor carențe de nutrienți din organism. Iar să o satisfaci nu va duce decât la agravarea ei. Deci nu asta este soluția, ci să rezolvi carența în sine. Despre semnificația fiecărei pofte, lipsurile pe care le-ar putea ascunde și soluțiile pentru fiecare am scris în articolul de AICI.
Dacă ai ți-ai făcut analize și nu e nimic în neregulă cu tine, atunci ești doar alintat. Nu! Nu trebuie să-ți satisfaci orice poftă! Așa cum un copil se educă, ești “părintele” propriului corp și trebuie să te autoeduci. Desigur că-ți mai poți satisface câte o plăcere dar cred, sincer, că există lucruri în viață mai importante, mai bune de făcut și mai satisfăcătoare decât mâncatul.
3. Setea confundată cu foamea
Deshidratarea se manifestă de multe ori prin senzație de foame. Și e simplu să-ți dai seama dacă este așa. Nu trebuie decât ca, atunci când ți-e foame, să bei apă și să aștepți. Dacă, după o jumătate de oră, senzația nu a dispărut, atunci înseamnă că ți-e cu adevărat foame și e cazul să mănânci.
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.