Chiar dacă trucurile pentru slăbit care țin de alimentație sunt cele mai căutate, mă încăpățânez să nu renunț la scopul principal pentru care am pornit acest blog și anume de a-i ajuta pe cei sedentari care cred că n-au nicio șansă să se apuce de făcut mișcare fiindcă n-au condiție fizică, timp sau bani de mers la sală. Și asta din două motive: pentru că am fost și eu până nu demult fix în aceeași situație și pentru că știu cât de importantă este mișcarea pentru menținerea corpului într-o stare cât mai bună, cât mai mult timp.
Dincolo de programe de alergare, de exemplu, am pus și eu unul pe blog, pentru cei mai neîncrezători și mai temători, încerc să găsesc soluții pentru a-i convinge și a-i ajuta să înceapă ușor, ușor să se miște mai mult.
Indiferent cât de ocupat ești, doar dacă nu vrei nu poți face următoarele 3 mișcări dimineața, după ce te trezești. Nu-ți vor ocupa mai mult de câteva minute, nu te vor obosi dar vor reprezenta un minimum absolut necesar pe care-l poți face pentru corpul tău pentru a te simți mai bine și a-ți dezmorți mușchii. Și să intru în subiect.
1. Întinde-te imediat ce te-ai ridicat din pat
Este important să nu te ridici brusc din pat. În timpul somnului, organismul își încetinește procesele și se concentrează doar pe refacere. Pentru asta este odihna. Plus că, dacă ai obiceiul de a dormi cam în aceeași poziție, te vei trezi ușor anchilozat(ă) sau poți avea o senzație de amețeală dacă te ridici brusc și mai ai și o tensiune mai mică, în mod obișnuit.
Așadar, ridică-te ușor din pat, nu brusc, eventual stai câteva secunde în fund la marginea patului, apoi stai în picioare, ridică mâinile deasupra capului și întinde-te, exact așa cum obișnuiai să faci când erai copil.
2. Fă câteva mișcări simple
După ce te-ai întins, poți să mergi să te speli pe dinți, să bei apă, să iei micul dejun sau orice alt ritual de dimineață pe care îl ai. După, poți să faci următoarele mișcari sau înainte, imediat după ce te-ai întins. Important este să le faci, nu atât momentul.
Iar mișcările despre care vorbesc sunt următoarele: stai în picioare, cu ele depărtate la nivelul umerilor, cu mâinile în șold și rotește circular bazinul, de la stânga la dreapta, apoi în sens invers. Fă asta timp de un minut sau mai multe, cât vrei, important este să-ți relaxezi mușchii și să-ți pui puțin în mișcare articulațiile.
Apoi, tot cu picioarele depărtate, fă rotiri de brațe. Mai întâi înspre spate, apoi în sens invers. Apoi, cu brațele întinse în lateral, trage-le cât poți de mult înspre spate, apoi adu-le în față și repetă, la fel, timp de un minut sau până te plictisești. Îți vei dezmorți mușchii spatelui.
Fă, apoi, și câteva fandări și genuflexiuni. Am pus, astfel, în mișcare sângele mai în tot corpul.
3. Un singur exercițiu, 50 de secunde
Încă 50 de secunde și am terminat. 🙂 50 de secunde în care să stai în planșă, nemișcat(ă), ca-n poza de mai jos.
Aici, foarte important este ca poziția să fie corectă. Adică tot corpul să fie încordat, toți mușchii, în special abdomenul. Ca să fiți siguri că faceți asta, sugeți burta, cum se spune vulgar. Dacă îl faceți corect, acest exercițiu vă va lucra absolut toți mușchii, în special cei abdominali, vă va ajuta să vă corectați postura și să scăpați de durerile de spate cauzate de statul prea mult pe scaun și-n poziții deficitare.
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.
Exercitul nr 3 este ne realist , sa stai in izometrie 50 de secunde iti trebuie o forma fizica foarte buna. Mai realist este sa se inceapa cu 10 secunde sau poate 5 flotari care actioneaza asupra musculaturii pectorale