10 superalimente pe care trebuie neapărat să le mănânci constant. Iată și de ce

Chiar dacă nu poți să-ți schimbi modul de viață și să mănânci cât mai curat și organizat, chiar dacă nu ții la silueta ta, trebuie totuși să ai un minimum de grijă de organismul tău și de nevoile lui. Altfel, nu te vei mai confrunta cu o problemă estetică ci cu una de sănătate, dacă nu chiar mai multe.

Corpul are nevoie de anumiți nutrienți pentru a funcționa corespunzător. Iar, dacă mănânci multe dulciuri, produse procesate, ronțănele etc, are nevoie de și mai mulți pentru că aceste alimente “spală” practic rezervele de vitamine și minerale ale organismului.

sursa: rebeldietitian.us

sursa: rebeldietitian.us

Dar nu voi intra într-o teorie despre mâncat corect și cât mai sănătos fiindcă nu asta am promis în titlu. Spuneam că oricine ar trebui să facă un minimum pentru corpul său, dacă vrea să-l folosească în bune condiții cât mai mult timp.

Un astfel de minimum ar fi să mănânce cât mai des următoarele 10 alimente care vor limita riscul bolilor cardio-vasculare, fiind foarte bogate în antioxidanți și nu numai, vă vor da energie și nutrienți esențiali pentru procesele organismului.

1. Somon

Cea mai bună sursă de acizi grași esențiali Omega 3, alături de alți pești oceanici și fructe de mare.

2. Iaurt grecesc

Un probiotic foarte gustos și bogat în calciu.

3. Ulei de măsline

Foarte bogat în antioxidanți și ceea ce numim colocvial grăsimi bune, ajută la reglarea nivelului de colesterol. Cel rău, desigur.

4. Cartofi dulci

Pentru aportul ridicat de fibre, potasiu și vitamina C.

5. Broccoli

Extraordinar pentru slăbit, bogat în vitamina C și acid folic.

6. Spanac

Știți deja de la Popeye că vă face puternici. 🙂 Și asta datorită combinației de acid folic, potasiu, magneziu și fier.

7. Afine

Sursă extraordinară de antioxidanți, vitamina C și fibre.

8. Banane

Ce conțin mult potasiu și vitamina B6.

9. Mere

Iarăși extraordinare dacă vreți să slăbiți, sunt sățioase și reglează digestia datorită cantității mari de fibre.

10. Ciocolată neagră

Cu peste 70% conținut de cacao. Este sățioasă și cu aport ridicat de antioxidanți.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *