Nu vorbesc în acest articol despre afecțiunile medicale. Pentru acelea trebuie să urmați întocmai sfatul medicului. Ci despre durerile de spate pe care le avem mulți, după o anumită vârstă, cauzate de obiceiurile proaste, lipsa de mișcare, musculatură slab dezvoltată etc.
De multe ori poți avea senzația că suferi de o afecțiune a coloanei dar, din fericire, este vorba doar despre poziții deficitare și lipsă de mișcare. Iar cauzele pot fi mai banale decât își imaginează mulți. Așa că începem de aici, apoi vin și cu soluții concrete.
5 obiceiuri zilnice care cauzează dureri de spate
1. Sedentarismul
Lipsa mișcării nu-ți afectează doar aspectul fizic ci are ca rezultat atrofierea mușchilor, în special a celor implicați în susținerea coloanei vertebrale. Așa că orice efort va duce la dureri de coloană, cel mai frecvent în zona gâtului și cea lombară (șale).
2. Porți genți prea mari și prea grele
Dragi doamne și domnișoare, știu că gențile maxi sunt foarte cool și la modă. Problema cu ele, însă, este că-ți permit să cari după tine jumătate de casă. Ceea ce coloana dumneavoastră nu va aprecia. Nu trebuie să le umpleți. De asemenea, mai toate avem obiceiul de a purta geanta pe același umăr tot timpul. Fără să vă dați seama, poziția voastră se va modifica. Plus că săracul umăr solicitat va avea de suferit.
3. Purtarea zilnică de tocuri prea înalte
Știu că arată foarte bine, știu că fac piciorul să arate mai subțire. Dar tocmai această postură în care vă forțează să stați vă solicită coloana. Nici extrema cealaltă, tălpile prea plate, nu sunt tocmai o binecuvântare pentru coloană. Nu degeaba există companii care investesc sute de milioane ca să inventeze tălpi tot mai comode pentru mers, alergat etc, diferite pentru fiecare tip de mișcare.
4. Poziția deficitară la birou sau în timpul somnului
Cei mai mulți dintre noi muncim la birou. Pozițiile deficitare ne afectează coloana și mușchii dar statul în fund în sine, prea mult timp, produce la fel de multe pagube.
De asemenea, dacă vă treziți dimineața cu dureri de umeri, spate, gât înseamnă că nu dormiți într-o poziție corecta. O pernă prea mare vă va afecta mușchii și coloana în zona cervicală. Salteaua este și ea foarte importantă. Dacă este prea moale și coloana voastră se va curba în mod nefiresc. Iar problema este că petreceți mult timp în aceste poziții deficitare. Practic, toată noaptea.
5. Greutatea prea mare
Dacă sunteți supraponderal(ă), kilogramele în plus vă vor afecta coloana și nu numai. Imaginați-vă că mergeți non stop cu un sac de cartofi în spate sau în brațe. Un om suplu este nu doar mai agil în mișcări dar, cu siguranță, și mai sănătos.
Ce puteți face
Logic, să nu mai faceți toate greșelile de mai sus. Apucați-vă de făcut mișcare, chiar dacă este vorba doar despre mers pe jos. Sau măcar întindeți-vă dimineața și de câteva ori pe parcursul zilei. La birou, obișnuiți-vă să vă ridicați din când în când de pe scaun și să faceți puțină mișcare sau să va întindeți spatele. Slăbiți dacă este cazul.
Mișcarea constantă, însă, va face o diferență enormă. Eu m-am apucat de făcut mișcare pe la 31 de ani tocmai din cauza durerilor de spate. Pot să vă spun că nu le mai am și că tocmai această normalitate mă face să nu renunț la antrenamente. Găsiți aici, pe blog, la categoria “Programul meu de mișcare”, sau pe canalul meu de YouTube mai multe antrenamente simplu de făcut acasă, în sufragerie, dar foarte eficiente.
Pentru rezultate rapide, începeți cu exercițiile din clipul de mai jos:
Vă vor ajuta mult.
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.