Top 5 alimente pe care le poți mânca noaptea fără emoții că te îngrași

Cea mai mare problemă a stilului modern de viață e că, de cele mai multe ori, oamenii ajung târziu în noapte nemâncați, se îndoapă cu ce le vine la mână, își îngreunează digestia și, mai apoi, întreg metabolismul, iar caloriile respective, fiind băgate fix înainte de repaos, deci fără să urmeze o activitate care să le consume, sunt transformate de organism în depozite de grăsimi.

Desigur că ideal este să mâncați organizat pe tot parcursul zilei, ultima dată cu 4 ore înainte de culcare, iar în rest să beți numai apă. Dacă aplicați programul recomandat de mine, cu 3 mese principale și 2 gustări, nici nu vă va fi foarte greu.

sursa: pikabu.ru

sursa: pikabu.ru

Dacă nu reușiți sau, dintr-un motiv sau altul, ajunge să vă fie foame noaptea târziu, iată ce puteți mânca, fără să faceți prea multe pagube siluetei: 🙂

1. Carne slabă

Este prima mea alegere când mă roade stomacul noaptea. Așa cum am mai spus, organismul descompune mai greu proteinele așa că face un efort mai mare. Pe această logică a apărut și dieta pe bază de proteine.

Și recomand curcan sau somon. Puteți mânca inclusiv preparate, deși de obicei spun că nu are ce căuta în dietă carnea procesată, din cauza conținutului de E-uri. Există, însă, produsele bio, marcate ca atare, fără conservanți, și, bineînțeles, sărace în grăsimi. Citește etichetele, adică. Toate lucrurile astea sunt marcate corespunzător.

2. Urdă cu mărar

Deși brânzeturile, în general, sunt bogate în grăsimi, de la doctor Menci am aflat că urda poate fi folosită în diete pentru că nu conține cazeină, adică acea proteină majoritară în lapte care nu poate fi digerată corect de tubul digestiv uman. În plus, proteinele din urdă conțin aminoacizi formatori de fibră musculară și care intensifică arderile. Are grăsimi dar într-o cantitate acceptabilă.

3. Fructe roșii

Ca regulă, fructele se mănâncă în timpul zilei, nu seara, pentru că au fructoză deci, la fel ca zahărul, îngrașă. Excepție fac, însă, fructele de pădure. Am mai vorbit despre ele și despre faptul că sunt bogate în fibre și antioxidanți, adică favorizează digestia și reducerea țesutului adipos.

4. Legume

În special cele verzi. Brocolli, de exemplu, este foarte indicat în curele de slăbire pentru că organismul consumă mai multă energie ca să-l descompună decât aportul său caloric.

5. Ciocolată neagră

Cu un conținut de cacao de minimum 70%. Nu lipsește niciodată din listele mele ca să nu mă certe un cititor fidel, absolut disperat după ea :)), dar și pentru că este foarte sățioasă și bogată în antioxidanți. Cu un pătrățel, două sigur vă trece foamea și puteți adormi liniștiți.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.

2 thoughts on “Top 5 alimente pe care le poți mânca noaptea fără emoții că te îngrași

Comments are closed.