Lista alimentelor care provoacă dependență

Da, există așa ceva. Nu este un mit. Există alimente la care este foarte greu să renunți, chiar dacă știi că îți fac rău. Acționează asupra ta aproape ca un drog. Profesorul Gheorghe Mencinicopschi, și nu numai, spune că alimentele industriale sunt chiar gândite în așa fel încât să ți le dorești iar și iar.

sursa: www.dietsciencenews.com

sursa: www.dietsciencenews.com

Elementele din alimente care produc dependență:

1. Sarea, zahărul și grăsimile

Ați văzut și la tv avertismentul: “pentru o viață sănătoasă evitați excesul de sare, zahăr și grăsimi”. Acestea se adresează zonei de recompensă din creier, la fel ca drogurile, se va crea o stare de bine care, apoi, ne face să ni le dorim în permanență.

Zahărul vine și cu 4kcal la fiecare gram dar, pentru a fi arse aceste calorii, organismul are nevoie și de vitamine, magneziu și crom, explică profesorul Gheorghe Mencinicopschi în cartea sa “Revoluția în bucătărie”. Dacă nu i le dai, le va consuma din ce are deja și apoi va cere înlocuirea lor. Insulina nu mai poate transporta glucoza din sânge în mod corespunzător la fiecare celulă, din care să-și ia energie, și atunci se va ajunge la o permanență dorință de dulce. Iar consumarea unei cantități mai mari de dulciuri nu va rezolva problema ci va duce la îngrășare și chiar la obezitate fiindcă surplusul de glucide va fi transformat de organism în grăsime. Și așa intri într-un cerc vicios.

Alimentele bogate în sare duc la deshidratare care, însă, nu se manifestă prin sete acută, ci prin dorința de alimente sărate. Am mai spus, confundăm foarte des setea cu foamea. De asta indicat este să bei un pahar cu apă și să aștepți. Mănânci doar dacă îți mai este foame după jumătate de oră.

2. Anumiți conservanți și îndulcitori

Îndulcitorii sintetici dau senzația de dulce dar organismul așteaptă și acele 4 kcal/g despre care am vorbit în cazul zahărului. Când nu le primește, mecanismul de autoreglare al creierului cere sistemului digestiv să le ia din alte alimente (gen pâine, orez, cartofi) doar că va lua mai mult de atât și va avea și tendința de a face depozite, simțindu-se practic atacat. Da, organismul nostru se comportă cam ca o fortăreață.

În aceeași carte, profesorul Gheorghe Mencinicopschi explică pe larg că E-urile supraorganoleptice – glutamatul monosodic – şi edulcoranţii intenşi – ciclamatul, aspartamul şi zaharina – sunt substanţele care îi fac pe oameni să-şi dorească permanent unele alimente şi să nu poată sta fără ele.

Ce alimente trebuie să evitați

1. Alimentele foarte procesate

Fie că este vorba despre mezeluri, brânzeturi și tot soiul de preparate pe care le cumpărați la pungă din supermarket.

2. Biscuiți, chipsuri, pufuleți și orice alte ronțănele

Sunt pline de grăsimi, zahăr, conservanți și coloranți artificiali, fără niciun aport nutritiv. Adică așa numitele calorii goale. Se va produce efectul descris mai sus, în sensul că vor mătura și vitaminele și mineralele pe care le aveți deja și vă vor provoca pofte de nestăvilit.

3. Produsele de cofetărie și patiserie nesănătoase

Cele care conțin mult zahăr rafinat, făcute din făină albă, care are încărcătură glicemică uriașă și cu multe grăsimi saturate. La fel, fără niciun aport nutritiv. Mecanismul l-am explicat deja.

4. Mâncarea de tip fast food

Este foarte bogată în grăsimi nesănătoase plus că sosurile pe care le adăugați de obicei au mult zahăr, coloranți și conservanți sintetici. Și iar intrați în spirală.

Care este soluția

Să vă întoarceți la simplitate. Consumați alimente cât mai naturale, multe legume și fructe și mâncare gătită.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.