5 trucuri pentru cei care nu pot ține cură de slăbire

Nu e simplu să ții cură de slăbire sau să ai o dietă organizată. Trebuie determinare pentru asta, știu. Dar, dacă vrei cu adevărat să slăbești sau să-ți menții o siluetă frumoasă, există câteva lucruri simple pe care oricine le poate face.

sursa: pinterest.com

sursa: pinterest.com

1. Încearcă să mănânci bine dimineața și câte puțin la fiecare 2-3 ore

Dacă tot nu te poți abține, mai bine să-ți satisfaci poftele în prima parte a zilei. Apoi, dacă mănânci ceva la 2-3 ore, o mică gustare, gen un măr, câteva alune, vreo 5-6 adică, o banană, n-ai să te mai îndopi când te așezi la masă.

2. Bea apă cât mai des și mai ales când ți-e foame

Ține în permanență lângă tine o sticlă cu apă și bea câte puțin de câte ori o vezi. Vei vedea că te va face să mănânci mai puțin.

În plus, setea este de cele mai multe ori confundată cu foamea. Așa că bea un pahar cu apă și așteaptă o jumătate de oră. Dacă încă îți mai este foame, mănâncă. Dacă nu, ai scăpat. 🙂

3. Mănâncă încet și pune-ți puțin în farfurie

Există un anumit timp până când senzația de sațietate ajunge la creier. Dacă mănânci încet, vei mânca mai puțin până să te saturi. În plus, avem tendința inconștientă de a termina tot din farfurie. Mai bine pune-ți mai puțin. Poți oricând să-ți mai pui o porție în cazul în care îți mai este foame.

4. La cină, doar proteine și legume

Fă-ți o regulă pentru ultima masă din zi: doar proteine, de preferat carne slabă, lângă care să pui niște legume, eventual și o salată. Simplu, fără sosuri. Îți va ajuta metabolismul.

5. Mănâncă desertul separat

Indicat este să mănânci de 5 ori pe zi: 3 mese principale și 2 gustări. Fă din desert una dintre aceste mese și mănâncă-l la distanță de 2 ore de orice altă masă. Te va ajuta, crede-mă.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *