Bilanțul, cele mai bune momente și povestea blogului meu

8 luni, 255 de postări, cu tot cu asta, 2 ședințe foto. Sunt doar câteva dintre cifrele acestui blog. Este ultima zi din an, o zi a bilanțului pentru oricine așa că am zis să-l fac și eu pe-al meu. Doar din punctul de vedere al activității pe blog. Nu este un bilanț de final. Doar o culegere de amintiri. Voi continua cu postările chiar de mâine.

Am promis, atunci când am lansat blogul, că voi scrie în fiecare zi. Mă ocup singură de el. Bun sau prost, fiecare cuvânt este scris de mine. Nu am o echipă deci nici nu pot posta de mai multe ori pe zi. Dar vreau, și până acum mi-a ieșit, să postez măcar un articol pe zi. Nici nu vreau să-i scad calitatea preluând diverse articole și distribuindu-le doar ca să fie activitate și să cresc traficul. Încerc să vă comunic în fiecare zi ceva, ceva ce-mi asum și în care cred. Când nu voi mai putea face asta, închid blogul. Așadar ce înseamnă andreeasava.ro – pentru femei ocupate?

8 luni, 255 de postări, o femeie ocupată, un slogan

“Arăți bine și asta nu-ți ocupă tot timpul”. A fost primul lucru care mi-a venit în cap în ziua în care m-am apucat, într-o dimineață, fără să știu nici cel mai mic lucru despre wordpress, să-mi fac blog. Am ales o temă, am pus niște poze, am scris fraza asta și, după vreo 3 ore, dădeam share la primul articol. Și-mi era teamă că o să fiu singură. Și n-am fost. 🙂 Și, pentru asta, vă mulțumesc din suflet. Iar sloganul n-am să-l schimb indiferent cât de elevat va deveni acest blog.

224 de abonați la canalul de YouTube, câteva sute la blog, vreo 12.000 pe facebook

Vă mulțumesc și sper să fim tot mai mulți. Găsiți la finalul articolului link-uri spre noua pagină de facebook, o mai țin o vreme și pe cea veche, spre contul de Instagram și ce mai am eu. 🙂

24 de filmulețe cu antrenamente pe YouTube

Antrenamente complete pentru întregul corp, țintite pentru anumite părți, neconvenționale gen la canapea, perete, scaun etc. Și vor mai urma și altele. Promit să caut noi și noi idei dar și să vă ajut, punctual, când îmi cereți. Mai jos, clipul meu preferat. Mărturisesc, pantalonii albi au făcut diferența. :))

Dar au fost și exerciții exemplificate doar cu poze, din categoria celor care presupun doar menținerea unei poziții, nu mișcare.

IZO 1

 

Le găsiți pe toate în meniul blogului, la categoria “Programul meu de mișcare”.

Rețete, cură completă de slăbit și detoxifiere, zeci de liste și scheme, exemple de meniuri

Piramida alimentară, tabelul combinațiilor alimentare corecte/greșite, zeci de exemple de meniuri, rețete de pizza, dulciuri, paste etc care nu îngrașă, liste gen: lista mea de alimente, alimente pe care să le mănânci seara ca să nu te îngrași, pe categorii proteine-glucide-lipide, alimente anti-celulitice, pro și anti abdomen plat, trucuri etc.

Răsfoiți categoriile din meniu pentru a le găsi. Un ABC al siluetei și nutriției echilibrate am făcut într-o serie de articole: AICIAICIAICI și AICI.

Au fost și interviuri cu oameni frumoși și deștepți. Sunt în categoria specială de interviuri.

2 ședințe foto

A fost partea cea mai chinuitoare pentru mine. :)) Oamenii apropiați știu că urăsc să stau la poze. Dar blog fără poze nu se putea. :))

Așa că am făcut-o pe prima din viața mea cu Mihai Ion.

img_1780

Care a ținut neapărat să transpună artistic o poză care a fost foarte populară pe contul meu de facebook, o glumă de concediu.

colaj

Practic, de aici a început totul. 🙂 Apoi a fost ședința foto cu Daniel Faluvegi, căruia îi mulțumesc pentru răbdarea pe care a avut-o cu mine.

POZA NOUA MEDIU

POZA NOUA BLUG

Amintirile și gândurile mele

Au fost și postări mai intime decât m-aș fi așteptat. V-am împărtășit din bucuriile mele,

eu la mare

pasiunile mele,

box-eu

dar și ce gândesc despre dragoste, femei și bărbați, viață în general. Cea mai populară postare: “Cea mai frumoasă poveste de Crăciun”. Succesul ei m-a lăsat mască. O puteți citi/reciti AICI.

De la ce a pornit totul?

A fost subiectul primului articol. Dacă n-ați prins începutul sau doriți să recitiți, găsiți povestea AICI.

Ce mă uimește este că nu mă simt obosită absolut deloc ba chiar nerăbdătoare să fac mai multe lucruri. Sper că n-ați obosit nici voi și că vom fi din ce în ce mai mulți. Vă urez să aveți un an exact așa cum vi-l doriți!

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.

4 thoughts on “Bilanțul, cele mai bune momente și povestea blogului meu

Comments are closed.