ABC-ul nutriției pentru o siluetă frumoasă. Partea II – lista alimentelor permise

Ieri v-am dat regulile de combinare, astăzi alimentele pe care le puteți combina după regulile de ieri. 🙂 Și vă spun ce mănânc eu, vorbesc numai din experiența proprie.

POZA NOUA MEDIU

1. Carne

Orice fel de carne slabă. Puteţi mânca inclusiv porc, dar muşchi nu ceafă. Puiul, de preferinţă piept şi fără piele, curcan, vită, vânat etc

2. Peşte, creveţi, fructe de mare, sushi

Aici posibilităţile sunt nelimitate. În cazul tonului, sardinelor etc la conservă, în niciun caz cele în ulei.

3. Ouă

De orice fel.

4. Legume şi salată

Aici, în principiu, nu prea sunt restricţii. Mai ales în cazul celor verzi. Şi nici limite.  O listă cu cele mai indicate: salată verde şi toate variaţiunile pe temă, brocolli, asparagus, păstăi (mazăre, fasole), mazăre  proaspătă nu la conservă, spanac, varză roşie şi albă, de Bruxelles, Kalle şi orice altă variantă mai există pe planetă, ţelină, castraveţi, conopidă, morcovi, vinete (de preferat nu cu ulei sau nu de floarea soarelui. Există o mulţime de alternative: de măsline, de şofran, cânepă etc. Precizarea o fac pentru orice tip de mâncare), roşii, ceapă, usturoi, dovleac, avocado, ciuperci, zucchini, praz, ardei iuţi şi graşi

5. Cartofi doar dulci, orez brun, negru, roșu sau basmati şi năut

6. Fructe

Fructele sunt extraordinare doar că e bine să le mâncați în prima parte a zilei, fără să le amestecați cu altceva și la distanță de 2 ore față de orice masă. Iar cele de pădure, în special, sunt extraordinare pentru slăbit și împotriva celulitei.

7. Gustări

Nuci crude de toate felurile (miez de nucă, alune, arahide, caju, migdale, nuci braziliene) – atenţie la măsură, însă. Sunt bombe calorice.

8. Lactate

Mănânc orice fel de produse lactate fără grăsime sau cu conţinut scăzut de grăsime (NON FAT sau LOW FAT): Ricotta, brânză, iaurt, lapte, smântână, urdă.

9. Făinoase

Pâine, paste etc doar din făină integrală. Cea albă are încărcătură calorică foarte mare. La fel și în cazul mălaiului. Vă recomand amestecul cu hrișcă.

10. Băuturi

Sucuri preparate în casă, ceai şi ice tea. Şi, bineînţeles, apă

 

3 thoughts on “ABC-ul nutriției pentru o siluetă frumoasă. Partea II – lista alimentelor permise

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *